Prima pagină » Social » Ramona, de 55 de ani, a dat lovitura în Italia cu o AFACERE pornită de la zero. „Le era jenă să-mi ofere doar 800 de euro salariu”

Ramona, de 55 de ani, a dat lovitura în Italia cu o AFACERE pornită de la zero. „Le era jenă să-mi ofere doar 800 de euro salariu”

Ramona, de 55 de ani, a dat lovitura în Italia cu o AFACERE pornită de la zero. „Le era jenă să-mi ofere doar 800 de euro salariu”

Ramona Leoca are 55 de ani și o experiență de viață atât de mare încât nici măcar lipsa unui loc de muncă, în Italia, nu a descumpănit-o. Dimpotrivă, ambițioasă din fire și conștientă de ce poate, a știut să lupte, iar acum culege roadele curajului de a acționa.

Ea a dat lovitura cu o afacere pornită de la zero, iar presa peninsulară îi laudă business-ul inovator.

Totul a început cu lipsa unui loc de muncă

Iar totul a început după mai multe zile de căutări și respingeri, Ramona având probleme în a-și găsi un loc de muncă.

Sătulă să tot caute, românca s-a hotărât să investească într-o afacere și a deschis o spălătorie „verde”, dar care găzduiește și un depozit de bagaje pentru turiști.

În Bari, unul dintre cele mai importante porturi ale Italiei, ideea sa a prins numaidecât, „LavAndare” devenind foarte cunoscută. Iar locuitorii orașului au apreciat spălătoria româncei, declarându-se încântați de ideea pe care compatrioata noastră a avut-o. Ramona a știut că poate da lovitura combinând serviciile de spălătorie auto cu depozitarea bagajelor, după cum au remarcat și jurnaliștii cotidianului La Repubblica.

Absolventă a Facultății de Limba și Literatura Română, Ramona Leoca vorbește fluent cinci limbi, printre care și japoneza. Cu toate acestea, a avut probleme în a-și găsi un job în Italia. „Când angajatorii vedeau experiența mea anterioară, le era jenă să-mi ofere doar 800 de euro salariu”, povestește femeia.

Demarată în 2018, spălătoria „LavAndare” a avut mare succes după ce românca a integrat reciclarea plasticului în afacerea sa, utilizând pungi reciclate de la magazine pentru împachetarea hainelor și detergent la vrac pentru a reduce deșeurile.

De la un sezon la altul, afacerea s-a dezvoltat, iar acum românca și-a mutat business-ul într-un spațiu mai mare, de aproximativ 120 de metri pătrați.

Între timp, Ramona a extins oferta venind cu un serviciu de depozitare bagaje.

„Lucrez cu multe structuri de cazare și am realizat că un serviciu de depozitare ar fi util pentru bagajele turiștilor”a explicat femeia.

Pentru 8 ore de depozitare, românca are prețuri care variază de la 3 euro, pentru un bagaj mic, la 7 euro, pentru unul mare.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și