Prima pagină » Social » RAPORT. Câți vârstnici și adulți cu dizabilități din sistemul de asistență socială au murit de COVID-19. Țara noastră înregistrează „procente semnificativ mai mici ca în alte țări”

RAPORT. Câți vârstnici și adulți cu dizabilități din sistemul de asistență socială au murit de COVID-19. Țara noastră înregistrează „procente semnificativ mai mici ca în alte țări”

RAPORT. Câți vârstnici și adulți cu dizabilități din sistemul de asistență socială au murit de COVID-19. Țara noastră înregistrează „procente semnificativ mai mici ca în alte țări”

Un număr de 122 de vârstnici și adulți cu dizabilități din sistemul de asistență socială (0,2% din totalul beneficiarilor) au decedat până la finalul stării de urgență, ca urmare a complicațiilor rezultate de pe urma îmbolnăvirii de COVID-19.

Potrivit raportului final dat publicității sâmbătă, 16 mai 2020, de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), țara noastră înregistrează aproximativ 10% din totalul deceselor cauzate de COVID-19 în rândul persoanelor rezidente în centrele pentru vârstnici și persoane cu dizabilități.

„Măsurile excepționale luate de România față de alte țări europene (ex: măsurile precoce de prevenție și izolarea la locul de muncă al angajaților din toate centrele rezidențiale) au făcut ca țara noastră să înregistreze procente semnificativ mai mici ca în alte țări”, precizează ANDPDCA într-o informare transmisă Gândul.ro.

Începând din data de 10 martie 2020 și până la finalul stării de urgență, situația răspândirii epidemiei COVID-19 în sistemul de asistență socială arată că doar 1,15% din totalul beneficiarilor au fost infectați cu virusul COVID-19, respectiv 657 persoane, dintre care 17 copii.

„Nu s-a înregistrat niciun deces în rândul copiilor”, au ținut să adauge în acest context autoritățile competente.

Totodată, în raportul ANDPDCA se vorbește și de faptul că există 436 de beneficiari vindecați.

De asemenea, în sistem există 360 de angajați infectați și, în tot acest interval, s-au înregistrat două decese în rândul acestora, ambele puse pe seama complicațiilor îmbolnăvirii de COVID-19.

Nu în ultimul rând, potrivit raportului, principalele județe afectate de pandemia de coronavirus, în sistemul de asistență socială și protecție a copilului, au fost Suceava, Galați, și Neamț.

Aproape 58.000 de beneficiari ai sistemului social și protecție a copilului

În sistemul de asistență social și protecție a copilului există un număr total de 57.029 de beneficiari, copii, adulți cu dizabilități și vârstnici.

Adulții cu dizabilități din sistemul DGASPC totalizează 17.619 persoane aflați în 443 de centre specializate. Furnizorii privați au grijă la rândul lor de 1.462 de adulți cu dizabilități în 110 servicii rezidențiale.

În ceea ce privește copiii din centrele rezidențiale, sistemul DGASPC găzduiește 12.371 de persoane, în diferite tipuri de servicii sociale (căsuțe de tip familial, apartamente, centre). Furnizorii privați oferă și ei servicii sociale pentru 3.201 copii.

Nu în ultimul rând, vârstnicii din căminele publice totalizează 4.103 persoane, iar cele private găzduiesc 18.278 de bătrâni.

Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ

Citește și