Razie MAI printre șoferi. Peste 100 de permise reținute pentru consum de ALCOOL
Ministerul Afacerilor Interne informează că, în ultimele 24 de ore, peste 800 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti.
Dintre acestea, 107 au fost reținute pentru consum de alcool şi 11 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.
La câte apeluri au intervenit structurile MAI
Într-un comunicat de presă, MAI transmite că structurile sale au intervenit în ultimele 24 de ore în 2.786 de situaţii de ordine publică, în timp ce pompierii au acţionat pentru gestionarea a 1.462 de situaţii de risc pentru cetăţeni. Cele mai multe intervenţii, 1.160, au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
De asemenea, pompierii au acţionat pentru stingerea a 144 de incendii şi au efectuat 3 misiuni pentru descarcerare.
„La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 791 de posibile infracţiuni, aproximativ 27% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane”, se precizează în comunicat.
De asemenea, arată sursa citată, au fost prinşi în flagrant 165 de autori de infracţiuni care au săvârşit 176 de fapte penale. Totodată, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
11 șoferi prinși sub influența drogurilor
„Ca urmare a încălcării legislaţiei rutiere, au fost retrase 351 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 840 de permise de conducere, dintre care 107 pentru consum de alcool şi 11 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise”, menţionează MAI.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat 11.337 de sancţiuni contravenţionale pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.
La rândul lor, pompierii au efectuat 15 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.500 de lei. Pompierii militari au salvat, în urma intervenţiilor în situaţii de risc, 3 persoane.
Personalul Inspectoratului General de Aviaţie a executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate, astfel, 18 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.