RECYCLE NOW. Director General Iridex Salubrizare, Dan Anghel: „Este important să se identifice generatoarele de deșeuri, dublate de măsuri pecuniere, pe care noi nu le putem impune, dar noi suntem partea penalizată”

RECYCLE NOW. Director General Iridex Salubrizare, Dan Anghel: Este important să se identifice generatoarele de deșeuri,  dublate de măsuri pecuniere, pe care noi nu le putem impune, dar noi suntem partea penalizată
Dan Anghel, director General Iridex Salubrizare. Sursa: Alexandra Pandrea – Gândul
Publicat: 25/06/2020, 20:38
Actualizat: 25/06/2020, 21:00

Director General Iridex Salubrizare, Dan Anghel, a vorbit joi în cadrul conferinței Recycle Now, organizată de GÂNDUL, în parteneriat cu GreenPoint, despre perspectiva salubrizantului și cadrul legislativ.

Antevorbitorul sau, Adrian Bădălică, manager reciclare DS Smith Paper Zărnești, a spus că „dacă salubritatea ar fi fost penalizată, s-ar apuca să-și angajeze oameni sau să investească în multe zone care să le permită sortarea, iar amendă ar trebui aplicată”.

Dan Aghel, director General Iridex Salubrizare a răspuns și a explicat că există un  vid legislativ în ceea ce primește colectarea separată incorectă de către generator și o amendare dublată, iar „de cele mai multe ori salubrizantii sunt cei amendati”.

Activitățile de colectare și sortare a deșeurilor sunt delegate de autorități publice locale, conform unor contracte, potrivit lui Dan Anghel

Directorul General Iridex Salubrizare a specificat că  activitățile de colectare și sortare a deșeurilor sunt delegate de autorități publice locale, conform unor contracte și unor caiete de sarcini.

„Din prisma salubrizantului, aș vrea să înțelegem un aspect.

Noi, ca salubrizanti intervenim pe lanțul acesta al economiei circulare al reciclării prin două activități  pe care le desfășurăm conform legii:

  • de colectare separată
  • de sortare

Aceste două activități ne sunt delegate de niște autorități publice locale, de care am tot vorbit în această întâlnire.

Ce ni se aduce nouă în momentul de față ca un reproș ar fi că cantitatea și calitate de material reciclabil nu este la așteptarea reciclatorilor și se tot caută soluții, cum este acest sistem de depozit.

De ce nu putem ca și salubritate să asigurăm această calitate și cantitate așa cum își doresc colegii noștri din reciclare?

Ne desfășurăm activitatea în baza unor contracte de delegare care ne spun ce avem de făcut, activitate de colectare care ne este transmisă din cadrul caietului de sarcini”.

Ordonanța 74/2018 a venit în avantajul salubrizantului, dar nu a fost destul de clară, potrivit lui Dan Anghel

Dan Aghel, director General Iridex Salubrizare Salubrizare că Ordonanță 74/2018 este în avantajul salubrizantilor, însă există anumite viduri legislative, referindu-se la faptul că indicatori de performanță ar trebui prevăzuti în acte adiționale pentru ca o anumită calitate și cantitate de deșeuri să fie selectată.

„Ordonanța 74/2018 a trasat noi direcții despre cum ar trebui să se desfășoare această activitate. Se poate spune că Ordonanță 74/2018 a venit în avantajul salubrizantului, dar nu a fost destul de clară pe anumite paliere.

S-a prevăzut în Ordonanță 74/2018 anumiți indicatori de performanță, pe care domnul secretar de stat i-a amintit.

Prin contractele de salubrizare ar fi trebuit ca toate autoritățile publice locale să prevadă în acte adiționale niște indicatori de performanță. În acest sens, noi ar fi trebui să colectăm selectiv o anumită calitate și cantitate de deșeuri. Practic, ne întoarcem la ceea ce am discutat”.

„Măsurile pecuniere, sunt atribuite autorităților publice locale și Gărzii de Mediu”, spune Dan Anghel

Dan Anghel spune că mecanismele pentru a atinge acești indicatori, anume măsurile pecuniere, sunt atribuite autorităților publice locale și Gărzii de Mediu.

„Ni s-a pus în vedere acești indicatori, dar mecanismele pe care noi să le avem la îndemână să atingem acești indicatori nu sunt în sarcina noastră.

Acele măsuri pecuniere care trebuie implementate sunt atribuite autorităților publice locale și Gărzii de Mediu, la care a făcut referire domnul ministru cu privire la personalul necesar la nivel de județ sau de sector”.

Directorul General Iridex Salubrizare Salubrizare spune că o soluție ar fi ca generatoarele de deșeuri să fie identificate, iar măsurile pecuniere să fie dublate. De asemenea, precizează că penalizarea nu poate fi făcută de salubrizanti, însă de cele mai multe ori acestia sunt cei amendati.

„Cred că important în activitatea de colectare sunt cele două părți:

Infrastructura corect direcționată și adaptată generatorilor de deșeuri -colectate din poartă în poartă sau de la imobile de tip locuința- să se identifice generatoarele de deșeuri, dublate de măsuri de conștientizare, iar ulterior dublate de măsuri pecuniere, pe care noi nu putem să le impune, dar  noi suntem partea penalizată.

O modalitate ar fi să înțelegem că autoritatea publică locală nu e în măsură să aplice aceste măsuri, suntem masă de votanți”.

Dan Anghel spune că vidul legislativ în ceea ce primește colectarea separată incorectă de către generator și amendarea ar rezolva situația.

„Dar, poate daca Ordonanța 74 ar fi prevăzut aceste constatări ale colectării separate incorecte de către generator, odată adusă la cunostinta, fundamentate de operator și puse la dispoziția autorităților locale,  s-ar fi transpune imediat în amendă, ar fi fost o soluție”.

Atât măsura colectării din poartă în poartă, identificând generatorii de colectare, cât și reglementarea în ceea ce privește amendarea ar conduce la creșterea calității și cantității materialelor reciclabile din partea salubrizării.

„Sunt convins că cele două măsuri de dimensionare a sistemului din poartă în poartă și amendă ar fi dat rezultate la care colegii reciclatori s-ar fi așteptat și ar fi crescut cantitățile din partea salubrizării”.

Conferința digitală LIVE „Recycle Now”, organizată la la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook Gândul LIVE, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu GreenPoint și moderat de Emma Zeicescu, host Gândul LIVE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?