Revelionul pensionarilor revine, după trei ani de pandemie. Unde pot petrece seniorii împreună și cât costă petrecerea din noaptea dintre ani
Câteva primării din țară au decis că vremea izolării pentru vârstnici a trecut, după cele mai grele valuri ale pandemiei de COVID-19, așa că au anunțat că organizează revelioane ale pensionarilor.
Consilierii locali din Petroșani au aprobat, la finalul lunii noiembrie, un proiect prin care au alocat 100.000 de lei pentru organizarea Revelionului Pensionarilor 2023, ”eveniment mult așteptat și solicitat administrației locale de o mare parte din seniorii localității”. Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Petroșani, convocată de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Conform presei locale, datorită numărului mare de persoane care se vor înscrie să participe, evenimentul se va desfășura ca și în anii trecuți pe parcursul a mai multor zile și în mai multe restaurante, fiind așteptate să se înscrie circa 1.000 de persoane.
Conform hotărârii adoptate, fiecare participant va trebui să plătească pentru meniu suma de 50 de lei, iar Primăria va completa prețul meniului cu 100 de lei, suma de 150 de lei fiind stabilită de cei care dețin localurile unde se vor organiza petrecerile de Revelion pentru pensionari.
Pot participa la acest eveniment persoane pensionate, precum și soțiile sau soții acestora, ori persoanele însoțitoare. În cazul în care soțul sau soția nu are calitate de pensionari, persoana însoțitoare casnică va plăti 50 de lei, iar persoana însoțitoare salariată va plăti suma integral, adică 150 de lei. Cei care participă la aceste petreceri vor trebui să plătească suplimentar costul băuturilor alcoolice.
„Revelionul Pensionarilor reprezintă o recunoaștere a muncii acestor oameni și o mică posibilitate de a le oferi un moment în care, printre cei de aceeași vârstă cu ei, să sărbătorească sfârșitul unui an și începutul unuia nou. Se are în vedere și aspectul social, faptul că multe persoane participante nu au posibilitatea financiară de a participa la evenimente de acest gen organizate la restaurante, fiind cu posibilități materiale reduse”, a menționat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi în Referatul de aprobare al proiectului, devenit hotărâre de consiliu local în urma votului consilierilor.
Și administrația locală din Blaj a decis să reia tradiția organizării Revelionului pensionarilor, care are loc la Căminul Cultural din Tiur.
Taxa de participare este de 75 de lei, iar, în cazul în care, într-o familie, unul dintre soţi nu este pensionar, acesta va achita suma de 150 de lei pentru meniul de Revelion.
Cât costă petrecerea de Revelion pentru pensionari la Arad
Și în Arad va fi o petrecere de Revelion dedicată seniorilor, după doi ani de restricții din cauza pandemiei de COVID-19. Petrecerea, organizată de Asociația Județeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad, începe pe 31 decembrie, de la ora 20.00.
Costică Corodescu, preşedintele asociaţiei, a spus că în meniu vor fi platouri reci cu diferite bunătăţi, ciorbă, preparate cu două feluri de carne, două feluri de garnituri, sos şi salată, dar și prăjituri şi alte surprize. La acestea se adaugă ţuică, bere, vin alb şi roșu, suc, apă minerală, apă plată, cafea și şampanie, iar muzica va fi din toate genurile, asigurată de o formaţie profesionistă.
Participarea la petrecerea de Revelion costă 265 de lei de persoană.