Românii, batjocura companiilor aeriene. Coșmarul trăit de o familie din Iași, care a petrecut vacanța în Antalya. „Am crezut că ne duc și ne ÎMPUȘCĂ”
Ore de panică trăite de o familie din Iași, care a petrecut câteva zile de vacanță în Antalya. Încă o dată, românii au ajuns batjocura companiilor de transport aerian.
Zborul pe care îl rezervaseră printr-o agenție de turism n-a mai apărut. În cel mai fericit caz, se poate folosi termenul de „întârziere”. Ca la CFR Călători. Doar că, aici, întârzierea a fost de 20 de ore!
Prin caniculă, cu bebeluși în brațe
În tot acest interval, românii au fost ținuți în caniculă, flămânzi și însetați.
Ca de fiecare dată în astfel de situații, vina este împărțită între cei responsabili. Se vorbește despre defecțiuni tehnice și altele, dar nimeni nu suflă un cuvânt despre trauma trăită de acești oameni. Despre despăgubiri, nici vorbă!
Jurnaliștii bzi.ro relatează pățania Cristinei, care duminică, 2 iulie 2023, trebuia să ajungă acasă, în Iași, împreună cu soțul și cei doi copii.
Iată ce povestește Cristina:
„Vreau să povestesc iadul prin care am trecut ieri (duminică, 2 iulie 2023) în aeroportul din Antalya, vacanță luată prin Karpaten, zbor Hi Sky, pentru că se va mușamaliza totul. Zborul de aseară deja nu apare în grilă. Deci, trebuia să zburăm duminică dimineața către Iași, la ora 8:30. Am fost preluați de la hotel de la ora 4, deci trezire de la 3 dimineața, cu copii mici după noi, printre care și un bebeluș.
Ajunși la aeroport, urmărim panoul frecvent, să facem, evident, check-in-ul, însă nimic nu apărea pe panoul de afișare, nicio casă deschisă pentru zborul nostru. Se face ora 7, iarăși nimic. Sunăm agentul, care dormea, evident, iarăși nimic. Se face ora 7:45, când, teoretic, se închide check-in-ul. Iarăși, nimic! Umblăm ca nebunii prin aeroport, nimeni, niciun răspuns. Într-un final, la un desk de informații Casio, ne spune să ieșim rapid din aeroport că ne așteaptă autobuzul să ne ducă înapoi la hotel pentru că se anulase zborul, pentru ora 19:30 seara, și că ne vor recaza.
Foc și teroare! Pe panoul de afișare nu era nicio informație, deci nu era nicio garanție. Ne-au scos afară, 200 de inși, 35 grade, peste 20 de copii mici. Pauză, nu era nimeni afară. Cei de la Karpaten (n.r. – compania de turism) erau acasă, dormeau”.
Când „vă garantăm că…” nu înseamnă, de fapt, nimic
În acel moment, în grupul celor păcăliți s-a creat un adevărat haos.
O parte dintre turiști au fost cazați la un hotel, pe cheltuiala companiei, dar alții s-au văzut puși în situația să-și achite singuri masa și cazarea.
„Telefoane peste telefoane, ne promite că vine o domnișoară, pe nume Adriana, să ne zică ce e de făcut. Se face ora 8:30, nimic. La ora 9:00, vine domnișoara, nu știe nimic. Între timp, împrăștie 40 sticle de apă la 200 de inși. Scandal, explicații, totul în aer. Într-un final, ne promite că vor veni 4 autobuze să ne ducă pe toți în centru, deci nu hotel, și de acolo fiecare să facem ce vrem. În centru, afară, pe caniculă, cu copiii, ce Dumnezeu! Mulți dintre noi am zis că nu putem sta afară, în caniculă, soare și să așteptăm. Și că vom intra în aeroport să așteptam cu copiii mici la răcoare. I-am întrebat, dacă vom intra, dacă va veni cineva să ne anunțe despre update-uri, autocare, când sosesc.
«Bineînțeles, vă garantăm că va veni un reprezentant al agenției să vă anunțe», a fost răspunsul. Nu s-a întâmplat acest lucru, bineînțeles. În jur de ora 11 și ceva au venit două autocare și o mașină mică. Nu au încăput toți, deci au fost lăsați și pe afară pasageri, să se întoarcă în aeroport, oameni cu copii mici. Noi, familie cu copii mici, și încă vreo 50 de oameni, nu am știut și nu ne-a informat nimeni cu nimic din ce au promis.
Am rămas în aeroport și am mâncat pe banii noștri. Am aflat, ulterior, de la oamenii din cele două autocare ce s-a întâmplat, că i-au dus înapoi la hotel, că i-au cazat, teoretic, însă cei de la hotel nu știau nimic, li s-a făcut milă și i-au lăsat să stea la recepție, i-au lăsat să mănânce la all-inclusive”, a povestit pasagera nemulțumită.
Poziția Aeroportului Iași: „Este problema companiei aeriene”
Evident, nimeni nu a oferit niciun fel de informație cu privire la momentul în care, în sfârșit, oamenii vor putea decola spre Iași:
„Deci, bun! Check-in deschis pentru orele 19:30, pe panoul afișat «check-in open». Ne-am dus la terminal, am făcut cozi cu 45 minute înainte de îmbarcare, însă la case nu era nimeni. Pe panou nu era afișat nimic. Se făcea ora 19:00, când trebuia să fim deja în aer. Pauză! Nimeni, nimic! Eram la poarta 214, vin cei de la securitate, ca să eliberăm spațiul, că ei vin să facă nu știu ce control. Asta se întâmpla la ora 20:30. Nimeni nu ne zicea nimic. Ne-au zis să plecăm fiecare unde vrem, amenințări cu Poliția, să ne scoată de acolo.
Nu am vrut să ne despărțim! Am rămas cu toții uniți, copiii plângeau, erau date multe telefoane, conversații pe WhatsApp. Niciun răspuns. Ne-au amăgit că vom zbura de la ora 23:59, deși pe grilă nu apărea niciun zbor către Antalya (cică un avion ce venea din Cluj, dar abureală). S-a făcut ora 22:00, ne-au dat, în sfârșit, o masă, pe baza biletelor. Atât, toată ziua, după 19 ore de stat în aeroport. Se face ora 23:00, iarăși nimic, dar nimic afișat pe grilă, oficial. Copiii țipă, agitație, oboseală, telefoane. Sună cineva la ora 23:40 la agenție.
Între timp, amenințări la ambasadă și peste tot. Noi, în 15 minute, trebuia să fim deja în aer? Cum veți face voi asta cu 200 de oameni, nu e nimeni aici, chiar suntem niște animale de ne purtați cu zăhărelul de colo-colo?!”.
„După sute de amenințări și telefoane de la majoritatea pasagerilor, în câteva minute au venit la poartă și ne-au anunțat că ne îmbarcăm.
Sincer, chiar am crezut că ne duc și ne împușcă. Deci, după 20 de ore de stat în aeroport și 23 de ore de nesomn, cu 2 copii după noi, am decolat.
Menționez că și comunicarea cu Karpaten a fost praf. Cei de la Hi Sky au spus că cei de la Karpaten ar fi fost informați de aceste amânări și probleme, având oricum o experiență similară acum două săptămâni. Deci, își pasau vina de la unul la celălalt.
Vă rog să faceți public totul, întrucât pe site e deja mușamalizat totul, iar zborul de aseară e deja dispărut. Au subînchiriat la altă companie și ne-a adus, Fly Up Ucraina, care, teoretic, venise pentru alt zbor, deci și acei pasageri vor fi duși cu zăhărelul”, a mai povestit femeia.
Directorul Aeroportului Iași, prin vocea directorului Romeo Vatră, a expediat subiectul:
„Avionul trebuia să plece duminică dimineața, la ora 11:00, și a ajuns a doua zi, la ora 03:30. Deci, după 14 ore. A fost o defecțiune tehnică și de aceea a apărut această problemă și zborul a avut întârziere. Nu știm dacă vor fi despăgubiți. Este problema companiei aeriene”.
Potrivit bzi.ro, reprezentanții Hi Sky, o companie aeriană din Republica Moldova, nu au oferit niciun fel de explicație pentru situația apărută.