Românii care au avut casele inundate au încasat despăgubiri de peste 5,7 mil. lei în 2023, aproape dublu față de 2022. Câte dosare au fost avizate
Valoarea despăgubirilor și numărul dosarelor aprobate de asigurătorii din România pentru locuințele afectate de inundații au crescut semnificativ în 2023, față de anul precedent, arată datele din piață.
Companiile din cadrul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), care reprezintă peste 90% din piață, au plătit anul trecut despăgubiri de peste 5,7 milioane de lei doar pentru acoperirea pagubelor provocate locuințelor de inundațiile cauzate de ploi, cu 93% mai mult față de 2022.
„Atât atenționările meteo din ultimele zile, cât și inundațiile care au avut loc în mai multe zone ale țării ne reamintesc de faptul că asigurarea facultativă a locuințelor este plasa de siguranță de care avem nevoie pentru a fi #sigurACASĂ”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
Și numărul dosarelor de daună avizate, în baza cărora au fost acordate despăgubiri în aceste cazuri, a înregistrat o creștere de 74% față de 2022. Despăgubirea medie plătită pentru un dosar de daună a avut o valoare de aproape 6.200 lei.
„Având în vedere dinamica despăgubirilor acordate proprietarilor locuințelor afectate de inundații, încheierea unei asigurări facultative de locuință ar trebui să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi”, a completat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri și Proprietăți în cadrul UNSAR.
Cât au încasat și cât au plătit asiguratorii anul trecut
Potrivit raportului anual al ASF, subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe, în anul 2023, au înregistrat o valoare mai mare cu aproximativ 24% comparativ cu anul precedent, situându-se la circa 572 milioane lei, în timp ce indemnizațiile brute plătite au crescut cu circa 44% până la valoarea de 145 milioane lei.
Numărul de contracte noi, încheiate în perioada de raportare, a fost de circa 1,7 milioane, în creștere cu 18,5% față de anul 2022, iar la finalul lui 2023 erau în vigoare 1,68 de milioane.
Astfel, despăgubirea-record de 2,5 milioane de lei de anul trecut reprezintă 1,7% din totalul indemnizațiilor brute plătite.
Pe ansamblul pieței asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative), în anul 2023, s-a înregistrat o creștere a primelor brute subscrise cu aproximativ 22% comparativ cu anul precedent, până la 777,5 milioane de lei, iar numărul contractelor noi încheiate în 2023 a crescut cu 14%, până la 3,7 milioane
Cum te asiguri pentru inundații
Pagubele produse de inundații locuințelor și bunurilor pot fi acoperite de o asigurare facultativă de locuință. Acest tip de poliță poate fi emis pentru imobilele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD și poate oferi un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute.
În prezent, prima de asigurare PAD este, pentru o locuință tip A, având o sumă asigurată de 100.000 lei, de 130 de lei/an.
- O locuință de tip A este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic.
Pentru locuința tip B, având o sumă asigurată de 50.000 de lei, prima de asigurare este de 50 de lei/an.
- O locuință de tip B este o construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic (ex. chirpici).
Conform statisticilor PAID În prezent, doar 2.146.587 de locuințe au încheiate polițe de asigurare obligatorie, 95,7% fiind de tipul A, iar 74,9%, fiind din mediul urban, potrivit celor mai recente statistici, de la 30 aprilie, ale Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.
Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. Spre exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.sau avariile panourilor fotovoltaice.
UNSAR reprezintă 21 de companii de profil, cu o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Asigurătorii membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de 5,2 milioane de euro în fiecare zi calendaristică, potrivit organizației.
Sursa foto: IGSU – caracter ilustrativ
Citiți și: