Românii plecați la muncă în străinătate își strigă disperarea. „Merită, oare, SACRIFICIUL?”

Românii plecați de zeci de ani la muncă în străinătate, în căutarea unei vieți mai bune, lipsite de grijile zilei de mâine, spun la unison că, totuși, „nicăieri nu este ca acasă!”.

Aproape fiecare a pornit pe alte meleaguri cu gândul că într-o bună zi se va întoarce acasă, că merge să muncească doar pentru câteva luni, cât să plătească ratele la bancă sau școala copilului.

Însă, foarte mulți au descoperit că străinătatea îți ia ani nu luni, ci ani întregi, te ademenește, încântă și îți dă cât să uiți de România.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Merită, oare, acest sacrificiu?

Acesta este sacrificiul cerut pentru un câștig mai bun – dezrădăcinarea.

Pe Facebook, mulți se întreabă dacă merită să facă sacrificiul ruperii de casă.

Lăcrămioara, o româncă plecată de ani buni în Italia, a scris: „Ce bucurie când pleci acasă, în România, și ce jale când trebuie să te întorci, să te desparți iar de cei dragi! Oare merită sacrificiul pe care-l facem? Oare avem altceva decât durere în suflet?

Plecăm departe de casă pentru a câștiga bani, pentru o pâine și o viață mai bună, plecăm cu speranța că ne vom întoarce curând și trec ani.

Ani în care nu vedem cum ne cresc copiii, nu-i însoțim în prima zi de școală, nu-i vedem cum primesc coronițele și premiile la serbarea de sfârșit de an școlar, nu suntem la nunțile și la botezurile rudelor dragi nouă, nu suntem alături de ele nici la înmormântări!

Copiii ne devin adolescenți, părinții ne îmbătrânesc. Iar noi? Noi mergem acasă vara, o dată pe an și culmea este că și atunci cu greu ne găsim locul, ni se pare străină chiar și propria noastră casă. Dar nu, nu casa, ci sufletul nostru s-a înstrăinat!

Câte familii destrămate, câte divorțuri din cauza depărtării, câte suflete schingiuite de dor, câte drame și victime ale sentimentelor de înstrăinare și de vinovăție pe care le-am simțit mulți dintre noi!

Toată suferința noastră, tot acest sacrificiu își au oare rostul ? Nu plătim prea scump? Oare se merită? Suntem chiar mulțumite, ne simțim împlinite? Suntem sigure că am luat decizia corectă, că am făcut ceea ce era mai bine de făcut?”.

Ce spun românii despre munca în străinătate

Cei care au comentat vorbesc despre aceeași experiență trăită în străinătate.

Silcvia: „Eu am ales străinătatea și sunt mulțumită de ce-am putut să fac pentru mine și copiii mei. Astea sunt timpurile, suntem nevoiți să trăim cu traista-n băț, altfel nu se poate”.

Maria: „O singură întrebare, dacă se poate, dar noi, pentru noi, când trăim? Fiecare am avut o motivație pentru care am plecat, dar pentru noi, când vom găsi timp să trăim?”.

„Este adevărat, ni se cer sacrificii mari dar le facem din suflet și cu drag pentru cei dragi”, a completat Eugenia.

Georgeta a fost de părere că „în viață totul se plătește. Am stat în străinătate 12 ani până s-a născut nepoțelul meu, acum sunt acasă și sunt fericită alături de copii dar când privesc în urmă am un gust amar. Am suferit mult departe, singură, dar am totuși mulțumirea că am realizat multe lucruri pe care nu le-aș fi realizat în România nici dacă munceam cinci vieți!”.

Iată ce mesaj emoționant a scris Rodica: „Dacă aș putea, aș da timpul înapoi și aș rămâne acasă cu băiatul meu scump. Am doar unul și voi regreta toată viața ziua când a rămas la poartă uitându-se după mine cum îmi iau lumea în cap. Sper și-mi doresc ca atunci când el va avea un copil, să mă pot întoarce acasă pentru totdeauna…”.

Florina recunoaște că „e grea viața departe de cei dragi, îndurăm multe, dar dacă privim în urmă avem mulțumirea că ceva am realizat cu banii câștigați aici. De câte ori merg în România cad în depresie, văd mereu persoane triste, îmbătrânite înainte de vreme, sărăcie, oameni care se plâng de neajunsuri și atunci îmi fac curaj că trebuie să continui, că trebuie să muncesc departe, în străinătate, ca să pot asigura copiilor mei un trai mai bun!”.

Pentru Elena, lucrurile sunt clare: „Trăim o perioadă dificilă din punct de vedere economic în țara noastră. Din păcate, trebuie să acceptăm această situație, suntem nevoiți să continuăm cu toată energia lucrul departe de familie în folosul unei vieți mai bune pentru copiii noștri. Pentru moment, cale de întoarcere în țară nu există. Deci, dragi colegi de muncă, suflecați-vă mânecile și spor la treabă, departe de țară!”.