Prima pagină » Social » Romprest reia colectarea deșeurilor din depozite necontrolate în regim de normalitate

Romprest reia colectarea deșeurilor din depozite necontrolate în regim de normalitate

Romprest reia colectarea deșeurilor din depozite necontrolate în regim de normalitate

Compania Romprest anunță că reia colectarea deșeurilor din depozite necontrolate în regim de normalitate. În acest sens, societatea de salubrizare a transmis un comunicat de presă în care aduce lămuriri cu privire la „războiul” pe care noul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand, îl duce împotriva firmei Romprest.

Ca să evite ulterioare neplăceri cauzate instituțiilor și cetățenilor din Sectorul 1,  Romprest informează că a decis ca, începând cu 25.12.2020, să reia colectarea deșeurilor din depozite necontrolate în regim de normalitate.

Romprest acuză un atac concertat

Redăm integral comunicatul Romprest

În ultima lună s-a încercat cu obstinație atragerea oprobiului public asupra noastră. Am fost acuzați de practici nelegale, am fost catalogați drept mafie și am fost chiar amenințați cu rezilierea «în câteva zile» a contractului de delegare pentru prestarea unui serviciu de utilitate publică. Ne-au fost adresate, informal, pe rețele de socializare, mesaje în termeni adecvați rechizitoriilor din sălile de judecată, dar complet inadecvați discursului public al unei autorități a statului român, respectiv al unui primar ales prin vot popular.

Toate aceste acțiuni s-au concentrat într-un timp foarte scurt, fapt ce denotă nu doar totala necunoaștere și, mai grav, ignorare a situației de fapt și a impactului major asupra mediului, ci și lipsa oricărei intenții, legitime în alte circumstanțe, de înțelegere și, ulterior, de conciliere a unui pretins conflict de natură contractuală, evident inventat și el. Și, dacă mai era cazul să amintim, denotă reaua-credință.

„Romprest respectă obligațiile contractuale și legale care îi reglementează activitatea”

S-a dovedit, iată, chiar de la primul examen în fața autorității naționale cu competențe de control în activitățile cu impact asupra mediului, respectiv Garda Națională de Mediu, că Romprest se achită exemplar de obligațiile contractuale și legale care îi revin în calitate de operator delegat. Și că Autoritatea Administrației Publice Locale Sector 1, prin Primar, nu a respectat dispozițiile legale privind protecția mediului, fiind sancționată corespunzator. În aceeași manieră, instituțională, se va dovedi, în fața tuturor autorităților și instanțelor competente, că Romprest are o conduită exemplară în raport cu partenerii săi, că respectă întocmai obligațiile contractuale și legale care îi reglementează activitatea.

Pentru a evita atragerea în acest lanț de ilegalități, sancționate contravențional, deocamdată, de autoritățile de mediu a unor instituții sau persoane care nu au nicio vină în afara acestei fatalități de a fi în subordinea Doamnei Primar, Romprest își asumă integral și unilateral, fără nicio mediere sau negociere prealabilă cu reprezentanții Autorității, reluarea activității de colectare a deșeurilor din depozite necontrolate în regim de normalitate, începând cu data de 25.12.2020.

Pentru cetățenii Sectorului 1, acesta este modul nostru de a vă dovedi respectul precum și responsabilitatea față de serviciul pe care îl prestăm în folosul dumneavoastră.

Pe această cale, angajații Companiei Romprest Service S.A. vă urează Sărbători Fericite!”.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și