Se împlinesc 34 de ani de la redeschiderea pieței valutare din țară. Ce aveau voie să facă românii cu BANII câștigați în străinătate înainte de 1989

Pe 18 februarie se împlinesc 34 de ani de la prima zi a licitației valutare din București, după redeschiderea pieței de tranzacționare a monedelor străine în țară. Românii care erau deja adulți în anii comunismului își aduc aminte de restricțiile impuse prin lege celor, foarte puțini, care reușeau să câștige bani în străinătate, dar și toată birocrația din spatele unei cumpărături la „shop”.

Pare imposibil de crezut pentru cei care s-au născut după 1989 sau, mai mult, după aderarea la Uniunea Europeană, care le-a asigurat libertatea de mișcare și de angajare în străinătate, că înainte de căderea regimului comunist erau restricții și condiții impuse de stat pentru ieșirea din țară, iar cei care ajungeau să lucreze în afară erau obligați să declare toată valuta, aveau o sumă infimă la care aveau acces și, mai mult, aveau obligația de a dona în contul de formare a celor care contribuiau la făurirea comunismului.

Ce contribuții obligatorii erau virate

Toate obligațiile și procedurile se regăsesc în Decretul nr. 159 din 14 mai 1984 pentru modificarea și completarea Decretului nr. 233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută, publicat în Buletinul Oficial nr. 40 din 16 mai 1984.

EXTERNE Vance, buzduganul lui Trump. Vicepreședintele SUA DESCALECĂ în Groenlanda

00:48

POLITICĂ Nicușor Dan, creștin evaziv politic: „Problema LGBT trebuie TRANȘATĂ de societate”

00:24

„Cetățenii români angajați la organizații internaționale cu sediul în străinătate sunt obligați ca, din veniturile nete realizate în valută pentru munca prestată, sa transfere, lunar, în țara, o cota calculată în dolari S.U.A., cu titlu de contribuție la fondul pentru pregătirea și perfecționarea personalului necesar activității de cooperare internatională, potrivit anexei nr. 1* lit. A. Din suma în valută rămasă după scăderea acestei contribuții, o parte se transferă în țara, contra plata în lei, în vederea asigurării cheltuielilor de întreținere a familiei și a altor obligații, potrivit anexei nr. 1 lit. B”, se arată în decret.

„Venitul net asupra căruia se calculează sumele reprezentind obligația de transfer se determina prin scăderea din venitul brut, realizat în valută pentru munca prestată, a impozitelor, taxelor, reținerilor pentru fondul de pensii, asigurări sociale și medicale, cheltuielilor reprezentind chiria și întreținerea locuinței din străinătate și a indemnizației de instalare. De asemenea, se scad din venitul brut realizat indemnizațiile pentru sotie și copii, în cuantumul acordat potrivit normelor tarii sau organizației internaționale, ori convenit prin contract, dar nu mai mult de 70 $ lunar pentru soție și 50 $ lunar pentru fiecare copil aflat în întreținere”, potrivit actului normativ.

Astfel, specialiștii români trimiși în străinătate pentru a acorda asistența de specialitate beneficiau, în țară, de contravaloarea în lei a sumelor în valută transferate în țara, în vederea acoperirii cheltuielilor de întreținere a familiei și a altor obligații și alocația de stat pentru copii, potrivit legii, iar în străinătate la suma în valută calculată în raport de venitul lunar net în valută.

„Sumele în valută care depășesc nivelul drepturilor cuvenite specialiștilor, precum și sumele primite de la partenerii externi sub forma de premii, indemnizații de repatriere, restituiri de contribuții la fondul de asigurări sociale, pensii și altele asemenea, în timpul sau la expirarea perioadei de lucru în străinătate, se depun, în termen de 30 de zile de la data încasării lor, la misiunile diplomatice, oficiile consulare sau agențiile economice ale Republicii Socialiste România din țările în care specialiștii își desfășoară activitatea sau se transfera în țara, în cadrul aceluiași termen, în contul unităților trimitatoare”, potrivit decretului.

Un caz aparte erau beneficiarii de sume în valută provenite din succesiuni și alte drepturi patrimoniale sau cei care primeau donații din afară, și care puteau folosi chiar valuta în țară, în anumite condiții.

„Beneficiarii de sume în valută provenite din succesiuni și alte drepturi patrimoniale din străinătate pot să utilizeze pentru plăți în valută o cota de pînă la 15% din sumele primite, iar beneficiarii de sume cu titlu de pensii, donații sau ajutoare pot s„ utilizeze, în același scop, o cota de pînă la 30% din sumele primite în valută. Pentru diferențele în valută primesc contravaloarea în lei la cursurile de schimb în vigoare”, potrivit legii.

Sumele în valută aferente cotelor menționate puteau fi utilizate în țară, pentru cumpărături sau construiri de locuințe, cumpărări de autoturisme și alte mărfuri, pentru prestări de servicii, care aveau prețuri ori tarife stabilite în valută, precum și pentru plăți de taxe vamale. În străinătate sumele în valută pot fi utilizate în condițiile și cu respectarea prevederilor legale.

În cazul în care sumele în valută se folosesc pentru cumpărarea sau construirea de locuințe în țara ori pentru cumpărarea de autoturisme din producția interna, cotele utilizabile în valută pot fi majorate de către Ministerul Finanțelor până la nivelul prețului în valută al bunurilor respective, se arăta în decret.

„Sumele în valută primite cu titlu de donații sau ajutoare pot fi folosite integral în țara de către beneficiari, dacă s-a precizat în mod expres de către trimițător utilizarea lor pentru: cumpărări sau construiri de locuințe, cumpărări de autoturisme și alte mărfuri, pentru prestări de servicii, care au prețuri ori tarife stabilite în valută, precum și pentru plati de taxe vamale”, potrivit decretului.

Dacă sumele în valută primite cu titlu de donații sau ajutoare erau destinate pentru plăți privind tratamente medicale în străinătate, procurării de medicamente, efectuarea de studii, specializare sau documentare, achiziționarea de materiale documentare de specialitate, cotizații la organizații internaționale, cât și pentru călătorii, puteau fi utilizate integral pentru astfel de plăți, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Și cei care făcuseră economii când au muncit în străinătate puteau să le folosească pentru plăți în valută sau preschimbate în lei, la cursurile de schimb în vigoare.

De menționat că sumele în valută dobândite de către beneficiarii menționați în prezentul decret se păstrează pe teritoriul Republicii Socialiste România numai în conturi personale deschise la Banca Română de Comerț Exterior sau la Banca Naționala a Republicii Socialiste România.

„Utilizarea sumelor în valută se poate face fie în interesul titularilor, fie în interesul membrilor familiilor lor: soți, copii, părinții soților. Dreptul titularului contului de a utiliza și dispune de sumele în valută trece, în caz de deces, asupra moștenitorilor”, se arăta în decret.

Cât costa o casă sau o mașină în valută

Istoricul Petre Opriș a detaliat ce puteau cumpăra românii din valuta câștigată, în volumul „Autovehicule, tractoare și locomotive străine în România, în timpul Războiului Rece”, pe care l-am publicat anul trecut la Editura Militară.

Potrivit istoricului, din 1970, beneficiarii români ai drepturilor succesorale, despăgubirilor sau a altor drepturi patrimoniale din străinătate au primit dreptul să cheltuiască direct 15% din sumele în valută primite pentru a achiziţiona în România diverse bunuri mobile şi imobile (în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 67/1970).

De exemplu, preţul de vânzare al unui autoturism Dacia 1300 exportat la începutul anului 1972 era de 1.850 dolari, în timp ce preţul pe piaţa internă era de 70.000 de lei.

Pentru achiziţionarea sa de către cetăţenii români care primeau bani din străinătate, de la rude sau de la cunoscuţi, aceştia trebuiau să aibă minim 12.000 dolari într-un cont deschis în România (circa 454.000 de lei, la un curs de schimb de 37,83 lei/dolar).

În cazul unui apartament în valoare de 180.000 de lei, suma în valută necesară pentru a-l cumpăra integral era de 6.000 dolari (226.980 de lei), în condiţiile în care în contul din România trebuiau să fie minim 40.000 dolari (circa 1.513.000 de lei, la acelaşi curs de schimb).

Salariile medii orare calculate pentru plata muncitorilor care lucrau în anul 1971 în şapte ramuri industriale au fost următoarele: în industriile textilă şi a îmbrăcămintei – 6,00 lei/oră; industria pielăriei, articolelor de piele şi încălţăminte – 6,20 lei/oră; industria alimentară – 6,23 lei/oră; industria lemnului şi mobilei – 6,70 lei/oră; industria chimică – 7,06 lei/oră; industria construcţiilor de maşini – 7,50 lei/oră, conform documentelor A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, puse la dispoziție de istoricul Petre Opriș.

Mărturiile unei bucureștence care însoțea delegații oficiale în țări din Vest

Dincolo de tot procesul complicat de avizare a ieșirii din țară, românii care câștigau valută când lucrau temporar în străinătate nu apucau să se bucure cu adevărat de bani.

„Aveam o diurnă în valută la care aveam dreptul pe durata delegației. Era infimă. Ne străduiam să o economisim ca să putem aduce celor dragi un mic cadou. În magazinele duty free de pe aeroporturi intram doar ca să ne bucurăm de miros”, își amintește Mihaela M., o bucureșteancă angajată a unei întreprinderi de comerț exterior care însoțea delegații oficiale în țări din Vest la sfârșitul anilor ’70 începutul anilor ’80.

Stresul continua și la întoarcerea în țară, pentru că orice posibil cent rămas în portofel trebuia raportat.

„Întocmeam niște deconturi foarte precise, la centima, ca să nu fim bănuiți că ne-am însușit din valuta poporului. Era teroare, tot ce însemna valută în capetele noastre se asocia cu fapte penale grave. Partenerii noștri străini știau cu ce ne confruntam și uneori făceau anumite plăti și ne dădeau facturile, ca sa avem un bănuț pentru ciocolate, brandurile Mozart sau Toblerone erau semne de lux și huzur”, își amintește actuala pensionară.

Bucureșteanca rememorează cum, la începutul anilor 80, una din prietene i-a trimis 200 sau 300 de mărci germane într-un cont la Banca Romană de Comerț Exterior ( cea de tristă faimă).

„Era una din condițiile pentru a putea solicită un pașaport în vederea unei călătorii în Republica Federală Germană , adică în «Vest». Din păcate cererea mi-a fost respinsă pe motiv că sunt prea bine pregătită cunoscând limbi străine și aș putea rămâne în străinătate deși băiețelul meu ( și mama) rămâneau în țara. Văzând că nu sunt șanse să călătoresc și să o vizitez pe prietena mea m-am gândit să folosesc banii din cont pentru a-mi procura diferite lucruri mult dorite de la magazinele care vindeau în valută, cunoscute că SHOP-uri. Bineînțeles procesul de achiziționare nu era simplu. Nu aveai oricum acces la valuta propriu-zisă. Prezența banilor în cont îți dădea dreptul să cumperi articolele dorite prin decontare scriptică. Îmi amintesc că am achiziționat cafea veritabilă, țigări Kent , niște săpunuri ( Lux, Fa?), ciocolată și probabil «ciungă»”, a povestit Mihaela M.

O altă întâmplare care l-a stărnit panici a fost prin 1978, când un prieten stabilit în străinătate i-a dăruit 5 dolari, pentru situația în care ar fi ajuns vreodată în Occident și ar fi vrut să îi dea un telefon.

„Eram terorizată de faptul că «posed valută» și încalc legea”, povestește bucureșteanca.

„La un moment plec în delegație, pentru prima oară în Occident. Voiam să valorific «valuta» și am introdus-o într-un borcan în care pusesem zahăr amestecat cu ness (toți plecam cu această «dotare», casă mai economisim). La plecare, la trecerea frontierei în aeroport era să leșin de groază că m-ar fi depistat ca posesoare de valută nedeclarată! Desigur colegii mei aveau salam, brânză și slănină în bagaje și chiar puțină țuiculiță, ca să avem la hotel ( când nu ne invitau partenerii în locuri simandicoase)”, rememorează pensionara.

Cursul la momentul deschiderii pieţei valutare: 1 dolar = 200 de lei

Sursa foto: BNR

Pe 18 februarie 1991 avea loc prima zi a lictației valutare de la București, care marca redeschiderea pieței valutare din România, după ce primul Executiv post-Revoluție, Guvernul Petre Roman, a numit Guvernatorul Băncii Naționale a României – același ca și în prezent – Mugur Isărescu, în data de 4 septembrie 1990.

„Lansarea primei licitații a fost rodul efortului mai multor entuziaști de la acea vreme din conducerea BNR, din câteva direcţii de specialitate și cu sprijinul asistenţei tehnice de la FMI şi de la Banca Belgiei”, scria Mugur Isărescu, într-un material de sinteză publicat acum 9 ani pe site—ul BNR, , „Un sfert de veac de la redeschiderea pieţei valutare în România”.

Articolele „tăiate” din presa vremii au detaliat mometul istoric, considierat de guvernatorul BN „un mare pas spre convertibilitatea leului”.

„La încheierea primei ședințe de licitație valutară interbancară, cursul de echilibru a fost stabilit, ăn funcție de cerere și ofertă, la nivelul de 200 lei pentru un dolar SUA”, scriau jurnaliștii acum 34 de ani.

Prezentare: Mugur Isarescu : Un sfert de veac de la redeschiderea pieței valutare în România

Sursa foto: Envato Elments – caracter ilustrativ

Citiți și:

Care a fost PRIMA LEGE după căderea comunismului și împușcarea lui Ceaușescu. Ziua în care am scăpat de „TOVARĂȘ” și de interdicția de a face avort

Ziua în care românii au scăpat de ordinul lui CEAUȘESCU din anii de frig și BEZNĂ. Ce a însemnat pentru buzunarele oamenilor „liberalizarea” energiei

De ce erau românii mai slabi pe vremea lui Ceaușescu. Consum RAȚIONALIZAT și pedepse pentru „stocuri”. La 3.300 de calorii intrau „ÎMBUIBAȚII”

Autor

Madalina Prundea

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele