Prima pagină » Social » Sindicaliștii ROMGAZ, protest în birouri și în aer liber. Care ar fi deciziile INACCEPTABILE ale conducerii companiei

Sindicaliștii ROMGAZ, protest în birouri și în aer liber. Care ar fi deciziile INACCEPTABILE ale conducerii companiei

Sindicaliștii ROMGAZ, protest în birouri și în aer liber. Care ar fi deciziile INACCEPTABILE ale conducerii companiei

Sindicatul Liber ROMGAZ a anunțat, vineri, că 500 de salariaţi vor protesta, luni, 29 ianuarie, în interiorul și exteriorul sediului central, faţă de intenţia companiei de a micşora cu 5,82% salariile de încadrare. De asemenea, sindicaliştii reclamă faptul că nu sunt prevăzute în buget sumele pentru primele şi adaosurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Sindicatul Liber ROMGAZ anunţă o acţiune de protest pentru ziua de luni, 29 ianuarie.

Organizarea acestei acţiuni de protest a salariaţilor din S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este faţă de intenţia angajatorului de a micşora salariile de încadrare cu 5,82% şi de a nu prevedea în B.V.C. al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor şi indexarea cu rata inflaţiei, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, au transmis sindicaliştii.

Aceştia precizează că vor lua parte 500 de salariaţi, care vor protesta în interiorul şi în exteriorul companiei.

”Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis cu toate părţile implicate cu scopul sprijinirii salariaţilor care contribuie nemijlocit la rezultatele deosebite ale societăţii!”, se mai arată în informarea transmisă de sinidcalişti.

Citiți și: Romgaz – scoruri foarte bune privind administrarea riscurilor ESG / Director Romgaz: „Am realizat progrese semnificative în privința sustenabilității”

România se încălzește și cu GAZE din import, dar produce curent, mai ales din surse hidro, cât să dea și la export. Starea sistemului energetic

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci