Prima pagină » Social » Singurul elev dintr-o comunitate de rromi care a terminat 12 clase vrea să se înscrie la facultate. Bunicii lui s-au opus pentru că încalcă TRADIȚIILE

Singurul elev dintr-o comunitate de rromi care a terminat 12 clase vrea să se înscrie la facultate. Bunicii lui s-au opus pentru că încalcă TRADIȚIILE

Victor, un elev de 18 ani din comunitatea rromilor din Căldărari,  Tălmaciu (județul Sibiu), a devenit singurul care a terminat 12 clase din comunitatea sa.

El speră că va fi un model și pentru ceilalți elevi. El vrea să urmeze și o facultate, dar bunicii i s-au opus, invocând motivul că ar încălca tradițiile familiei de etnie rromă. Victor, prins între două lumi, cea tradițională și cea modernă, este priceput la matematică.

„Dorința mea cea mai mare a fost să termin cele 12 clase. Mi-am dat cuvântul în clasa întâi, iată că l-am respectat. Și sunt mândru de această reușită. Pentru mine, într-un fel, este un lucru mare că am terminat aceste 12 clase”.

În curând va deveni tată la vârsta sa de 18 ani. Soția lui, Luminița, speră că va relua și ea școala. Ea spune că rolul unei femei în comunitate este să facă curățenie, să gătească, să îngrijească gospodăria:

„Rolul unei femei de țigan la noi este să gătească, să facă curățenie în casă, să se ocupe de gospodărie și cam atât la noi. Încercăm să vedem, rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul”.

Fosta lui învățătoare i-a convins mama să-l țină la școală.

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și