Stâna Ştefanu de pe Transalpina, mistuită de flăcări: „Oameni fără Dumnezeu i-au dat foc şi a ars din temelii“ (FOTO)
Stâna Ştefanu de pe Transalpina, un cunoscut loc de popas pentru turiști, a ars din temelii în urma unui incendiu pus în mod intenţionat.
Stâna Ştefanu de pe Transalpina, mistuită de flăcări
Stâna era închisă, după venirea sezonului rece. Băciţa Măioara Babu spune că incendiul a fost provocat de persoane rău intenţionate, care au dorit să-i facă rău.
Vă obişnuisem să vă pun pe Facebook numai lucruri frumoase despre Stâna mea draga, despre munte şi frumuseţile lui. Asta seară vă dau o veste tristă, dragii mei turişti… Stâna care v-a întâmpinat pe toţi cu atâta drag, oameni răi, oameni fără Dumnezeu i-au dat foc si a ars din temelii…. Sunt oameni care ATÂT AU PUTUT, ATÂT AU FĂCUT. Au dat foc la o stână şi si-au băgat sufletul în păcat, dar dragii mei, n-au dat foc unui nume. Numele STÂNA ŞTEFANU rămâne… Au crezut ca mă îngenunchează, dacă fac acest gest … Va spun eu că NU… Mă ridic mai sus şi, dacă Dumnezeu mă ajută, la început de sezon vă aştept cu stâna nouă… Dumneavoastră să veniţi sănătoşi, că eu am să vă primesc din nou cu acelaşi zâmbet şi cu acelaş drag…“, a transmis băciţa Mărioara pe Facebook.
Drumarii intervin în stațiunea Rânca, unde ninge și stratul de zăpadă măsoară deja 8 centimetri
În stațiunea gorjeană Rânca ninge, în acest moment, iar stratul de zăpadă este cuprins între cinci și opt centimetri. Drumarii acționează deja cu șase utilaje, acestea fiind pregătite de mai multă vreme ca să curețe drumul din zonă.
Se acționează permanent cu lama și material antiderapant”, spun cei de la Secția de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, citați de Mediafax.
O avertizare meteo Cod galben de vremea rea este valabilă până sâmbătă, la ora 14.00. Meteorologii au estimat precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp, iar la munte predomină ninsorile.
Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se semnalează și în Translvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.