Tatăl unuia dintre tinerii morți în tragedia de la Colectiv: „Până luni se uită tot. Acum 5 ani, la ora asta, spitalele din București se umpleau de victime ale incendiului”
Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii morți în incendiul din clubul Colectiv, a reacționat pe pagina sa de Facebook la o zi distanță după au fost comemorate victimele tragediei de la Colectiv.
Gata, a trecut și anul ăsta. Suntem deja în weekend, până luni se uită tot, presa ne lasă în pace până în octombrie 2021, când oricum impactul va fi și mai mic. Timpul șterge urmele, lumea uită iar ei vor fi tot mai obosiți si mai puțini. Hai sa ne vedem de ale noastre că timpul înseamnă bani iar noi nu avem timp și bani de pierdut”, a scris preşedintele Asociaţiei Colectiv şi tatăl unuia dintre tinerii morți în tragedia din Colectiv, Eugen Iancu.
În continuare, Eugen Iancu spune că aceasta ar putea fi „discuția dintre doi politicieni sau doi manageri de spital sau doi primari, oameni obișnuiți să facă afaceri cu statul, întotdeauna oameni corupți”.
Este 31 Octombrie 2020, ora 00:00, acum 5 ani la ora asta spitalele din București se umpleau de victime ale incendiului și de părinți, frați, prieteni care încercau să găsească, să afle …Astăzi spitalele se umplu din nou, de data asta toate spitalele, din toată România, din toată lumea. De data asta avem simplu, Covid. Suntem mai pregătiți? Rechinii puși pe căpătuială sunt, spitalele jefuite sistematic, nu.Rămâne valabil „Corupția ucide”, a mai spus Eugen Iancu.
Cinci ani de la tragedia Colectiv
Câteva sute de persoane au format vineri seară un lanţ uman între Curtea de Apel Bucureşti și fostul club Colectiv, în memoria victimelor incendiului de acum cinci ani, în urma căruia 65 de oameni și-au pierdut viața. Ei au afișat pozele tuturor victimelor și au purtat lumânări aprinse.
Tinerii vorbesc despre Colectiv la cinci ani de la tragedie: „Și acum simt mirosul de carne arsă / România e nepregătită pentru un alt dezastru”
Tinerii cred că România nu s-a schimbat prea mult la cinci ani distanță de la tragedia Colectiv. Pentru alții există speranța că după o astfel de tragedie, lucrurile n-au cum să rămână la fel. În același timp, ei privesc cu ochi sceptici sistemul de sănătate care își dovedește limita și în actuala pandemie.Lecțiile desprinse din Colectiv nu au fost însușite de guvernanți pentru a crea un sistem de sănătate stabill și performant.
Mărturiile zguduitoare ale comisarului care a strâns probele din cenușa de la Colectiv: „Nu văzusem niciodată atâtea cadavre la un loc. Pe ecranul telefoanelor vedeai cum sună mama, tata”
30 octombrie 2015. Ziua care în urmă cu cinci ani a schimbat România pentru totdeauna. Jumătate de deceniu s-a scurs deja de la tragedia care continuă să fie o rană deschisă pentru România: COLECTIV.
Un cuvânt greu de pronunțat astăzi care a scos în stradă românii cu miile. Atunci, mulțimea furioasă a strigat pentru prima dată: „Corupția ucide”.
Guvernul Ponta a picat la presiunea străzii. 64 dintre ei nu au supraviețuit flăcărilor și substanțelor nocive inhalate. Unul și-a pus capăt zilelor. Mulți alții au rămas cu semne pe viață: supraviețuitori, părinți, frați, surori, medici, polițiști, asistene, prieteni, pompieri.
Nu văzusem niciodată atâtea cadavre la un loc și mai ales atâția tineri” este mărturia lui Florian Eniță, cel care a coordonat cercetarea la fața locului în tragedia Colectiv. Fostul comisar-șef de la Serviciul Omoruri a vorbit în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO despre cea mai grea cercetare din cariera sa: fără lumină naturală, cu ajutorul unor generatoare electrice, polițiștii de la Omoruri au adunat săptămâni întregi obiecte și probe din incendiul de la Fabrica Pionierul.