Taxele de salubrizare s-au mărit considerabil în toată țara. Pentru că nu am reușit să ne încadrăm în normele referitoare la colectarea selectivă a gunoaielor pe care Uniunea Europeană le-a impus, pe unii români îi așteaptă facturi aproape duble.
De fapt, colectarea selectivă a gunoaielor a ajuns principala problemă cu care se confruntă autoritățile locale din multe orașe.
Datele oficiale arată că România are o rată de colectare a deșeurilor reciclabile de sub 10%, pe când normativele Uniunii Europene prevăd un grad de reciclare de 50%. Din cauza aceasta, multe primării din țară plătesc amenzi grele către administrația Fondului de mediu.
La Buzău, arată Antena 3, este verificată fiecare pubelă. Acolo unde gunoaiele nu sunt colectate selectiv, tomberoanele nu se ridică și beneficiarul primește „cadou” o taxă dublă. Dar chiar și așa, în orașul Buzău, rata de reciclare a deșeurilor este de 11%, adică de cinci ori mai puțin decât prevăd normele impuse de la Bruxelles. Acesta este și motivul pentru care, în ultimii trei ani, Primăria a plătit aproape trei milioane de euro către administrația Fondului de Mediu.
Pe viitor, autoritățile locale promit să acorde reduceri pentru cei care vor colecta selectiv gunoiul.
Planul gândit prevede etichetarea pubelelor cu probleme, într-o primă fază. Gunoiul nu se colectează, dar proprietarului locuinței i se dă termen să sorteze corect deșeul până la următoarea colectare. În a doua etapă, se face o nouă verificare și se pune o altă etichetă pe recipientul respectiv. Dacă este sortat corespunzător, deșeul va fi colectat, dar persoana respectivă tot va plăti un tarif penalizator, care înseamnă dublul tarifului actual, conform sursei citate.
Tariful din prezent practicat în Buzău este de 20 de lei lunar pentru fiecare proprietate.
În cazul blocurilor de locuințe, majorarea tarifului se va aplica pentru toată asociația de proprietari. În plus, aici, și cei care colectează selectiv vor plăti acelaşi tarif cu penalizare ca ceilalţi locatari.