Polițiștii au efectuat joi mai multe controale la auroporturile civile din România, unde eu fost aplicate zeci de amenzi taximetriștilor!
„Joi, 3 septembrie, Direcția de Poliție Transporturi a organizat o acţiune de control, privind legalitatea desfășurării transportului rutier în regim „TAXI” și „în regim de închiriere” în zona aeroporturilor civile din România.
Au fost verificate 249 de autovehicule, au fost legitimate 306 de persoane, fiind aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 28.000 de lei.
Din totalul sancţiunilor, 7 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, 67 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 11 la alte acte normative”, transmite Poliția.
Sursa citată mai arată că pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost reținut un permis de conducere.
La activitățile de control au participat, alături de poliţişti de la transporturi, și jandarmi și specialiști din cadrul Registrului Auto Român.