Anunț de ultim moment din partea Termoenergetica. Societatea înființată de Primăria Capitalei (în locul RADET) informează că miercuri, 21 octombrie, încep probele la cald în Capitală, având în vedere temperaturile în scădere înregistrate zilele trecute.
Într-un comunicat de presă, Termoenergetica arată că furnizarea agentului termic pentru încălzire se realizează în momentul în care temperaturile medii se încadrează în limitele prevăzute de prevederile art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr. 337/ 16.05.2018, respectiv după „înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.
Termoenergetica a menţionat că acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi numărul mare al consumatorilor.
„Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire. Vă reamintim că instituţia noastră a început furnizarea căldurii la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii care au solicitat acest lucru”, precizează sursa citată.
Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura CMTEB, din str. Cavafii Vechi, nr. 15, la secţiile de termoficare de sector sau prin e-mail, la adresa [email protected].
Compania Termoenergetica mai arată că dispeceratele sale şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren.