Prima pagină » Social » Tragedie pe calea ferată. O femeie a fost călcată de tren la Sibiu!

Tragedie pe calea ferată. O femeie a fost călcată de tren la Sibiu!

Tragedie pe calea ferată. O femeie a fost călcată de tren la Sibiu!

Încă o tragedie petrecută pe căile ferate din România. O femeie a fost călcată de tren la Sibiu, incident întâmplat chiar luni seară, în orașul de pe Cibin. Deocamdată, nu se cunosc cauzele accidentului, o anchetă fiind în curs de desfășurare.

De altfel, poliţiştii Biroului Transporturi Feroviare din Sibiu s-au deplasat deja la fața locului, pornind investigația.

Accidentul, în cartierul Ștrand

Conform Lucianei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliţie Sibiu, accidentul s-a petrecut pe calea ferată din cartierul sibian Ştrand: „Poliţiştii Biroului Transporturi Feroviare Sibiu efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele în care o persoană de sex feminin a decedat după ce a fost accidentată de tren, pe linia de cale ferată din cartierul Ştrand, str. D. Cantemir. Trenul se deplasa pe ruta Teiuş – Sibiu, iar momentan staţionează pentru efectuarea cercetării la faţa locului, urmând a-şi continua deplasarea”.

Iniţial, ISU Sibiu anunţase că este vorba de un bărbat lovit de tren în Halta Turnişor, însă echipajele de prim ajutor şi-au dat seama că murise o femeie lovită de tren.

„La faţa locului, forţele ISU Sibiu au constatat că incidentul s-a produs în municipiul Sibiu, la trecerea la nivel cu calea ferată din cartierul Ştrand – str. Dimitrie Cantemir. Persoana de sex feminin a fost găsită decedată, fără semne vitale”, a mai anunțat ISU Sibiu.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și