O tânără de numai 21 de ani, participantă la un experiment care prinde tot mai mult, a murit după ce a încercat să slăbească 90 de kilograme. Ea s-a înscris într-o tabără pentru persoanele supraponderale, decizie care, într-un final, i-a adus sfârșitul.
Cantonamentul pentru slăbit are tot mai mulți adepți în China. Scopul este ca participanții să piardă cât mai multe kilograme într-un timp cât mai scurt.
Vedetă pe rețelele de socializare, Cuihua (Floare verde de jad), așa cum era cunoscută tânăra, s-a înscris în această tabără pentru persoanele supraponderale. Obiectivul pe care și l-a trasat: să slăbească 90 de kilograme!
În tabăra din provincia chineză Shaanxi, programul zilnic este axat pe exerciții de fitness, după cum notează Insider, care citează presa locală. Cuihua a participat la câteva antrenamente de mare intensitate, iar în paralel a urmat o dietă strictă.
Seară de seară, ea a postat pe rețelele sociale poze și filme din timpul zilei și le-a povestit urmăritorilor despre exercițiile efectuate. Printre altele, a anunțat că a slăbit 25 de kilograme în primele două luni de când a ajuns în tabără și încă 10 kilograme în următoarele șase luni.
Dar obiectivul pe care și l-a fixat a fost să dea jos 90 de kilograme.
În imaginile postate pe Douyin, versiunea chineză a TikTok, Cuihua apare efectuând exerciții intense de fitness și ridicând greutăți. Se putea observa cu ușurință că tânăra făcea eforturi uriașe cu fiecare exercițiu la care participa.
Luni, 12 iunie, familia ei a anunțat vestea morții: „Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul și dragostea pe care i-ați purtat-o lui Cuihua. Copilul nostru a mers în rai și încă procesăm această veste. Sperăm că oamenii nu vor exploata această veste în scop de divertisment. Lăsați-ne copilul să se odihnească în pace, vă mulțumim!”.
Mulți au spus că ritmul de antrenament impus în aceste tabere nu este potrivit și reprezintă un risc pentru sănătate.
„Un astfel de ritm de slăbire este pur și simplu prea rapid, iar inima nu poate să țină pasul!”, a comentat cineva. „Jumătate de kilogram pe zi?! Antrenorii de fitness nu încurajează o astfel de pierdere în greutate. Este ca și cum ai trimite pe cineva în iad”, a remarcat o altă persoană.
În China, taberele pentru slăbire au prins tot mai mult și în special în rândul tinerilor. Programele aici sunt foarte stricte. Practic, cei care se înscriu renunță pentru câteva luni la rutina zilnică și acceptă să ia parte la programe de sport coordonate de un antrenor, unde intensitatea exercițiilor este ridicată.
În același timp, fiecare participant urmează un regim alimentar foarte strict.