Un COPIL de 5 ani a plecat singur cu trenul la mare, fără să își anunțe părinții
Un copil în vârstă de 5 ani, din Fetești, județul Ialomița, a plecat cu trenul la Constanța, pentru a merge la plajă, fără părinți.
El a fost găsit de polițiști.
A vrut la plajă
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au găsit, în trenul IR 1928 București – Constanța, un copil în vârstă de 5 ani, din Fetești, județul Ialomița, care nu era supravegheat de niciun adult.
Acesta a declarat că a plecat de acasă fără să își anunțe părinții, cu intenția de a ajunge în Constanța, la plajă.
Copilul nu avea urme vizibile de violență pe corp și a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Polițiștii au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Pentru moment, copilul a fost internat în Centrul de primire minori în regim de urgență „Aluniș” Constanța.