Un nou accident în lanț pe Autostrada Soarelui! Cinci mașini au fost implicate în carambol
Un nou accident a avut loc vineri pe Autostrada Soarelului (A2), în zona localității Sărulești din județul Călărași. Cinci mașini au fost implicate, iar o persoană este rănită, cu fractură deschisă. Și sâmbăta trecută a avut loc un astfel de accident.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2 pe sensul București către Constanța, la kilometrul 48+500 metri, în zona localității Sărulești, județul Călărași, a avut loc un accident în care au fost implicate cinci autovehicule.
O persoană a fost rănită în urma impactului (are o fractură deschisă). Traficul se desfășoară dirijat, cu viteză redusă, doar pe banda de urgență”, informează Poliția Română.
Accidente pe A2 în aproape fiecare weekend
Sâmbăta trecută, pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul spre litoral, în zona localităţii Drajna, a avut loc un alt carambol, tot cu cinci autoturisme implicate.
Accident pe A2 după ce o motocicletă s-a ciocnit cu un autoturism
Un alt accident grav a avut loc, sâmbătă, pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, după ce un autoturism şi o motocicletă au intrat în coliziune. Evenimentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, a anunțat atnci Centrul Infotrafic, din Poliţia Română.
Potrivit primelor informații, femeia de pe motocicletă a intrat în stop cardio-respirator și s-a încercat resuscitarea ei, iar motociclistul avea hemoragie masivă.
La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD. Accidentul a avut loc la kilometrul 99, în zona localităţii Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi.
Tânăr mort într-un Panamera pe A2
La sfârșitul lunii iunie, un tânăr a murit într-un accident cumplit, care a avut loc pe Autostrada Soarelui, în dreptul localității Fundulea. Surse din Poliție au declarat atunci pentru GÂNDUL.RO că victima, în vârstă de 35 de ani, se afla la volanul unui Porsche Panamera și, din cauza vitezei și a ploii abundente, a pierdut controlul volanului.