Un tânăr fără permis a ucis și abandonat în șanț un bărbat, pe un drum național. Trupul victimei a fost descoperit abia după trei zile
Un bărbat de 48 de ani murit, după ce a fost lovit cu maşina de un tânăr care conducea fără permis. Accidentul a avut loc duminică, însă trupul victimei a fost găsit abia miercuri seară, într-un şanţ.
Poliţiştii au început cercetările după ce maşina lovită a fost adusă la un service auto, iar mecanicii au observat urmele de lovitură.
Tragicul accident s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 21.00, în afara localității Chețani, DN15 E60. Un tânăr de 25 de ani, din localitatea Luduș, se întorcea acasă de la prietena lui din Turda. A lovit un bărbat care traversa drumul, printr-un loc nepermis, însă nu a oprit maşina și a fugit de la locul accidentului.
Ulterior, după producerea accidentului, acesta ar fi părăsit locul faptei. De asemenea, urmare a verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicul, a declarat Emanuela Fărcaș, IPJ Mureș.
Tânărul șofer, reținut pentru ucidere din culpă
Trupul bărbatului a fost dus la IML Târgu Mureș pentru necropsie. Tânărul a fost reţinut pentru comiterea mai multor infracţiuni: ucidere din culpă, părăsirea locului acccidentului şi conducere fără permis.
Ulterior, acesta va fi prezentat instanței de judecată.
„Față de acesta, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca el să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale”, a declarat Emanuela Fărcaș, purtător de cuvânt IPJ Mureș.