Prima pagină » Social » Unde ajung obiectele pierdute din mijloacele de transport STB? Unele ajung la posesori, dar altele ajung în magazinele fiscului

Unde ajung obiectele pierdute din mijloacele de transport STB? Unele ajung la posesori, dar altele ajung în magazinele fiscului

Unde se duc obiectele pierdute din mijloacele de transport public. Fie că-i vorba de telefoane mobile, poșete sau portofele, zilnic sunt uitate obiecte în mijloacele de transport.

Cele mai uitate obiecte sunt chiar cardurile bancare cu datele personale ale pasagerilor. Le uită pe scaune sau pe podea.

Potrivit Observator News, șoferii verifică autobuzul sau tramvaiul la fiecare final de tură. În cazul în care un alt pasager găsește un obiect pierdut, trebuie să-l lase la șofer sau la o caserie de pe traseu ori la capăt de linie.

În fiecare oraș sunt centre de obiecte uitate sau pierdute în mijloacele de transport. După o perioadă, obiectele pierdute de mare valoare sunt scoase la vânzare în magazinele fiscului ANAF. Obiectele de valoare mică sunt distruse.

Obiectele pierdute cel mai des

Românii uită cel mai des în mijloacele de transport în comun acte medicale, bagaje, telefoane și carduri bancare. Obiectele ajung cel mai des în posesia șoferilor, care se ocupă ulterior cu returnarea acestora.

„După ce popularizăm faptul că sunt în posesia noastră, le dăm mici descrieri pe paginile de socializare şi apelăm la ajutorul presei. Dacă avem un rucsac în care au fost găsite şi un buletin sau diverse obiecte, solicităm să se facă o descriere a obiectelor din acel bagaj. Zilele trecute, am înmânat personal unei domnişoare de vreo 12 ani un telefon, care era cu touch-ul stricat, spart, efectiv acea fetiţă când şi-a primit telefonul avea lacrimi în ochi, pentru că în telefonul ăla era într-o oarecare măsură o parte din lumea ei”, a mărturisit Silviu Ștefan, purtător de cuvânt societate de transport.

Bunurile sunt duse ulterior la casierie ori la un capăt de linie. Obiectele rămân la Societatea de Transport cel mult o lună. Există lucruri care și acum se află la Biroul de Obiecte Pierdute. Cosmin Cioclov, unul dintre şoferii Regiei Autonome de Transport Braşov, a găsit o plasă cu haine, uitată de cineva în autobuz.

„Am făcut o poză la plasă şi am pus-o pe grupul şoferilor, în cazul în care cineva vine şi întreabă pe unul dintre şoferi, ştim despre ce este vorba, întrebăm dacă e obiectul respectiv şi aşteaptă la un capăt sau în vreo staţie”, spune Cosmin Cioclov, şofer.

Sursa Foto: Shutterstock 

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele

Citește și