Prima pagină » Social » VASLUI. Mamă și fiică, înjunghiate de un tânăr de 20 de ani care a intrat peste ele în casă

VASLUI. Mamă și fiică, înjunghiate de un tânăr de 20 de ani care a intrat peste ele în casă

VASLUI. Mamă și fiică, înjunghiate de un tânăr de 20 de ani care a intrat peste ele în casă

Două femei în vârstă de 72 şi 32 de ani, mamă şi fiică, din localitatea Poieneşti Deal, județul Vaslui, au fost înjunghiate în noaptea de vineri spre sâmbătă, 25 noiembrie.

Atacatorul este un tânăr de 20 de ani, care a intrat peste ele în casă.

Victimele, înjunghiate de mai multe ori

Poliţia oraşului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, de către două femei din comuna Poieneşti, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns fără drept în locuinţa lor şi le-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înţepător.

În sesizare a fost indicat şi un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 20 de ani, din aceeaşi localitate.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu.

La locul producerii evenimentului s-a deplasat un echipaj SMURD Vaslui.

Echipajul ambulanţei SMURD tip B2 a intervenit în comuna Poieneşti, pentru acordarea primului ajutor, stabilizarea şi transportul la o unitate medicală de urgenţă, în cazul a două femei rănite în urma unui atac cu un obiect tăietor.

La sosirea echipajului de intervenţie au fost găsite două femei care prezentau multiple plăgi înjunghiate, viaţa acestora fiind pusă în pericol.

Salvatorii au acordat primul ajutor şi au stabilizat victimele, ulterior acestea fiind transportate în stare de conştienţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit Știrile Pro TV, atacatorul ar fi căutat să se răzbune pentru că fiul bătrânei, în prezent, încarcerat pentru omor, a avut o relație cu mama lui, care a durat mai mulți ani.

După ce le-a înjunghiat pe cele două femei, tânărul de 20 de ani a fugit, iar acum este căutat de polițiști.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, loviri și alte violențe. Cercetările sunt la început.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum