VIDEO| Studenții din București au realizat un film despre lupta cu traficanții de droguri, pe străzile din Capitală
Un grup de 25 de studenți de la Universitatea din București, Academia de Politie, Politehnica și ASE, au realizat un film artistic despre lupta cu traficanții de droguri din București, peliculă intitulată „Legea Nescrisă a Străzii”.
Producția este un film polițist, în care politiștii antidrog luptă cu traficanții de droguri, pe străzile din Capitală și are ingredientele unui film de acțiune: urmăriri, flagrante, reglări de conturi și împușcături în plină stradă.
Filmul este povestea unei importante rețele piramidale de traficanți de droguri, cu ramificații în America de Sud, care domină piața de distribuție a cocainei din București, grupare căreia politistii i-au venit de hac, arestându-l pe unul dintre lideri.
Pelicula, care abundă de entuziasmul și pasiunea studenților implicați, are o durată de 50 de minute și a fost realizată cu buget zero, fiind doar un proiect ce vrea sa sprijine activitatea preventivă pe line antidrog.
O luptă împotriva drogurilor
Filmul a fost lansat la începutul anului 2022, în cinematograful dintr-un complex comercial din Capitală și poate fi vizionat pe canalul YouTube.
În acest proiect, studenții au fost încurajați de comisarul Cătălin Țone, șeful structurii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate București, care este și profesor la Academia de Poliție.
Ofițerul este cunoscut publicului ca fiind autor de cărți, ultima publicație fiind “Ayahuasca, între mit și realitate”.
Ayahuasca a devenit cunoscută în România, la scară largă, la sfârșitul lui 2019, când s-a descoperit că Gelu Oltean, fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), din cadrul Ministerului de Interne, iubita acestuia, Vanessa Youness și un fost ofițer al serviciului secret britanic MI5, foloseau drogul într-o clinică patronată de femeie.