Prima pagină » Social » VIDEO. Un bărbat și-a pierdut cardul pe stradă, însă nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat

VIDEO. Un bărbat și-a pierdut cardul pe stradă, însă nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat

06 mart. 2020, 16:45, Social
VIDEO. Un bărbat și-a pierdut cardul pe stradă, însă nimeni nu se aștepta la ceea ce a urmat

Un bărbat din Brașov și-a pierdut cardul bancar, iar la scurt timp acesta a fost găsit de două persoane care au retras mai multe sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 9.600 de lei.

„Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „însușirea bunului găsit”, „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” și „acces ilegal la un sistem informatic”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

În fapt, Poliția Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție Brașov a fost sesizată de către o persoană din Brașov cu privire la faptul că tatăl său a pierdut cardul bancar, de pe care au fost retrase mai multe sume de bani, fără consimțământul beneficiarului. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoane necunoscute și-au însușit pe nedrept cardul, efectuând un număr de 14 operațiuni neautorizate de retragere de numerar de la diferite ATM-uri amplasate pe raza municipiului Brașov, jud. Brașov, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 9.600 lei”, se anunță într-un comunicat al Poliției, potrivit Bună Ziua Brașov.

Citește și