Zeci de mii de părinți au primit bani pentru a rămâne alături de copii, acasă, în pandemie. Care este valoarea totală a plăților făcute de stat (EXCLUSIV)

Zeci de mii de părinți au primit bani pentru a rămâne alături de copii, acasă, în pandemie. Care este valoarea totală a plăților făcute de stat (EXCLUSIV)
Foto cu caracter ilustrativ
Publicat: 02/11/2020, 17:13
Actualizat: 02/11/2020, 17:29

În primele două săptămâni de punere în aplicare a prevederilor care dădeau posibilitatea părinților să beneficieze de zile libere plătite pentru a sta acasă cu copii, după închiderea școlilor, 329 de angajați au primit indemnizațiile solicitate. Sumele plătite erau, la acea dată, de sub 200.000 de lei. Numărul beneficiarilor a a crescut de 50 de ori în luna următoare, iar plățile au sărit de 9 milioane de lei, arată sinteza realizată de reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la solicitarea GÂNDUL.RO.

Din 15 aprilie și până în 21 octombrie, statul a plătit peste 87,8 milioane de lei pentru acoperirea indemnizațiilor pentru părinții care au ales să stea acasă pentru a se ocupa de copiii care nu au mai mers la școală, ca urmare a suspendării cursurilor.

Evoluția plăților, pe luni

Într-un răspuns la solicitarea Gândul, transmis la finalul săptămânii trecute, reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale au detaliat prevederile legale de care beneficiază părinții angajați, precum și o situație detaliată din ultimele șapte luni.

Beneficiile au fost stabilite, la începutul stării de urgență, prin Hotărârea Guvernului nr.217/2020 din 18 martie 2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, publicată în Monitorul Oficial nr 230 din 21 martie 2010. Ulterior, la finalul lunii august, așa cum anunța premierul înaintea începerii noului an școlar, Executivul a actualizat prevederile în cazul limitării sau suspendării cursurilor în școli, grădinițe sau creșe, pe perioada pandemiei de coronavirus.

Astfel, în baza prevederilor Legii nr.19/2020, s-au făcut plăți lunare cuprinse între 2,4 și 30 de milioane de lei. Numărul total al beneficiarilor nu reprezintă suma numărului de angajați din fiecare lună, pentru că, așa cum precizează Ministerul Muncii, un angajat se poate regăsi într-una sau în mai multe dintre perioadele menționate. Plățile au fost efectuate conform prevederilor legale în vigoare, în funcție de data la care au fost transmise cererile de către angajatori.

Cei mai mulți beneficiari ai plăților au fost în luna iunie, peste 34.000. În luna septembrie, la jumătatea căreia a început noul an școlar, numărul celor care au primit indemnizații era de aproape 9.500. În primele trei săptămâni din octombrie s-au efectuat plăță pentru 3.602 părinți, în valoare de aproximatic 2,4 milioane de lei.

Plățile pentru părinți / Sursa: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale
Plățile pentru părinți / Sursa: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale

Plățile pe noua ordonanță, încă în dinamică

Ordonața de urgență nr. 147/2020 privind acordarea de zile libere plătite pentru părinții elevilor cu vârste de până la 12 ani sau ai copiilor cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, care studiază în școli în care cursurile sunt limitate sau suspendate din cauza risculului epidemiologic ridicat a fost adoptată în 28 august. Ajutorul este valabil și pentru părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap neșcolarizat sau a adultului cu handicap, dacă activitatea serviciului de zi este limitată sau suspendată.

„Primele cereri ce urmează a fi decontate în baza OUG nr. 147/2020 se referă la drepturile salariale aferente lunii septembrie și angajatorii au posibilitatea achitării contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației până la data de 25 octombrie, iar termenul de transmitere a cererii și a documentelor justificative este de 30 de zile de la data efectuării acestor plăți, o centralizare care să ofere o imagine concludentă a acestor solicitări va putea fi realizată în cursul lunii noiembrie”, a transmis Ministerul Muncii.

Art. 5 din OUG nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, prevede următoarele:

  • (1) Pentru decontarea sumelor pentru plata indemnizației prevăzute la art. 3, angajatorul depune cerere la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia, după caz, însoțită de documente justificative privind îndeplinirea condițiilor de decontare a indemnizației.
  • (2) Cererea și documentele justificative se transmit electronic sau în format letric la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în cel mult 30 de zile de la data efectuării plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.
  • (3) Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație potrivit art. 3 se face în termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării documentelor prevăzute la alin. (1).”

În textul Legii nr. 19/2020, republicată, intrată în vigoare la data de 17 martie 2020, nu au fost prevăzute sancțiuni în cazul refuzului acordării zilelor libere pentru părinți. Ulterior, începând cu 28 august 2020, prin intrarea în vigoarea a  OUG nr. 147/2020, refuzul de a acorda zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, constituie contravenție. „Având în vedere reglementările celor două acte normative, până la data prezentei nu au fost identificate cazuri semnificative și care să implice aplicarea de sancțiuni contravenționale”, se arată în răspunsul Ministerului Muncii.

Ulterior, în 22 octombrie, Guvernul a aprobat completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, noul act normativ stabilind că, în situaţia în care activitatea didactică  în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară, se desfășoară în scenariile 2 și 3, respectiv prezența prin rotație la școală sau exclusiv online, numărul zilelor libere se acordă în funcție de perioada prevăzută de hotărârea Comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență.

Potrivit informării Ministerului Muncii, Guvernul a hotărât că, pentru situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 sau 3,  zilele libere plătite pentru părinți (cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau muncă la domiciliu.

Peste 3.800 de școli în scenariul roșu

La începutul noului an școlar, aproape 240 de școli erau în scenariul roșu și aproape 4.900 în scenariul mixt. Luni, 2 noiembrie, 3.830 de unități de învățământ figurează în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online, iar 5.029, în Scenariul 2. În scenariul verde se află încadrate 8.797 de școli, potrivit informării Ministerului Educației și Cercetării.

„Dintre cele 3.830 de școli aflate în această situație, 375 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 3.455 de unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare”, a precizat MEC.

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 4.041 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, a anunțat luni Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 250.704 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 177.361 de pacienți au fost declarați vindecați.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?