„Este o acțiune pe care nu o accept. Nu vreau să spun că a avut vreo intenție rea, nu am fost în capul lui. Dar cine cunoaște fotbalul știe că intervenția lui nu a fost normală. Când sunt cu fața, pot să mă protejez. Dar când sunt cu spatele… Există o regulă, trebuia să fiu protejat, dar am sfârșit accidentat. Dumnezeu m-a ajutat. Dacă lovitura ar fi nimerit cu doi centimetri mai sus, probabil aș fi fost într-un scaun cu rotile. Este greu de vorbit, este cel mai important moment al carierei mele”, a declarat Neymar în lacrimi.
Referindu-se la Zuniga, cel care l-a faultat, Neymar a spus: „M-a sunat, s-a scuzat, mi-a spus că nu a vrut să mă rănească. A spus lucruri frumoase. Nu-i port ranchiună sau ură. Îi doresc tot cei mai bun în carieră”.
Neymar a mers, joi, la centrul de pregătire al naționalei braziliene de la Teresopolis pentru a-i saluta pe coechipierii săi. Cu această ocazie, el a discutat cu reprezentanții mass-media, răspunzând curajos întrebărilor referitoare la înfrângerea istorică suferită de Brazilia cu Germania, scor 1-7, meci în care el nu a jucat din cauza accidentării suferite anterior. La final, Neymar a fost aplaudat de jurnaliști.