Identitatea „personajelor enigmatice” care au făcut spectacol la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la PARIS
Ceremonia de deschidere a celei de-a 33 ediții a Jocurilor Olimpice de la Paris de aseară a stârnit diferite reacții.
Unele publicații de presă conservatoare au considerat ceremonia drept o „bătaie de joc la adresa creștinismului”, plină de „propagandă WOKE”.
Iar publicațiile de presă liberală au catalogat ceremonia ca „cel mai grandios spectacol de la începutul secolului 21”.
Cine era mascatul misterios care a purtat torța olimpică?
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că oamenii își vor aminti de ceremonia organizată de el și peste 100 ani. Au apărut întrebări, precum „cine a fost mascatul care a transportat torța olimpică, în timp ce se cățăra pe acoperișurile caselor din Paris?”.
Purta o mantie neagră, glugă albă și avea fața acoperită de o mască închisă, fiind de mai multe ori prezent în producția produsă de regizorul Thomas Jolly, care a inclus apariții ale unor celebrități, precum Lady Gaga, Zinedine Zidane și personajele animate din Minions, relatează NBC.
Mulți internauți au speculat că ar fi o reprezentare a culturii și literaturii franceze, probabil Arsene Lupin, „Fantoma de la Operă”, alții că ar fi un personaj inspirat după franciza de jcouri video „Assassins Creed”. În 2014, compania din spatele francizei a lansat un joc video pe tema Revoluției Franceze din 1789, al cărui protagonist era asasinul francez Arno. Personajul misterios fost văzut trecând cu tiroliană peste râul Sena, alergând pe vârful Muzeului d’Orsay, trecând pe lângă Pont Neuf, călare pe o barcă cu un copil și în cele din urmă, a fost văzut cum îi preda torța fotbalistului Zinedine Zidane. Arsène Lupin.
Identitatea personajului nu a fost dezvăluită…. deocamdată.
Știm cine era călărețul enigmatic
Dar știm identitatea călărețului enigmatic, îmbrăcat în armură argintie ca-n romanul „Dune” și „The Lord of the Rings”.
Era o femeie!
Numele ei este Floriane Issert, și este subofițer în Jandarmeria Națională Franceză, dezvăluie Independent.
Ea e cea care a transportat drapelului olimpic într-o intrare maiestuoasă în fața drapelelor națiunilor lumii purtate de voluntari înainte a fi arborat… în sens greșit.
Sursa Foto: Profimedia