Prima pagină » Sport » A doua finală pentru Halep într-o singură săptămână: Mă simt foarte încrezătoare

A doua finală pentru Halep într-o singură săptămână: Mă simt foarte încrezătoare

A doua finală pentru Halep într-o singură săptămână: Mă simt foarte încrezătoare
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 6, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de la Roma, din Italia, de categorie Premier 5, desfășurat pe zgură și dotat cu premii în valoare totală de 2.775.745 de euro. În penultimul act al competiției, Halep a învins-o, scor 7-5, 6-1, pe jucătoarea olandeză Kiki Bertens, locul 20 WTA și cap de serie numărul 15, într-o oră și 18 minute de joc.

„Sunt foarte bucuroasă că am putut să termin meciul, pentru că e neplăcut să fii întrerupt de ploaie. Mă simt foarte încrezătoare, titlul de la Madrid mă face mai puternică, mă simt minunat și îmi doresc să continui să joc și să încerc să câștig acest titlu”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.

De-a lungul întâlnirii, Halep nu a comis duble greșeli și a avut procentaj de reușită la serviciu de 67 la sută cu prima minge și 64 la sută cu cea de-a doua. Ea a avut 17 lovituri direct câștigătoare și doar nouă erori neforțate, iar adversara sa a reușit 20 de lovituri direct câștigătoare și a comis 31 de greșeli neprovocate. Halep a făcut șase break-uri și și-a pierdut serviciul de două ori.

În finală, Simona Halep o va întâlni pe câștigătoarea dintre sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 7 WTA și cap de serie numărul 3, și ucraineanca Elina Svitolina, locul 11 WTA și favorită 8. Această semifinală este programată tot sâmbătă, nu înainte de ora 18:00.

Prezența în finala competiției garantează un cec în valoare de 230.565 de euro și 585 de puncte în ierarhia mondială. Câștigătoarea turneului din capitala Italiei va primi 461.355 și 900 de puncte WTA.

Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, va evolua pentru prima dată într-o finală la turneul de la Roma. În 2016, ea a fost eliminată în turul secund.

 

 

 

Citește și