Prima pagină » Sport » A fost în videoclipul lui Smiley și acum luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice! GALERIE FOTO cu frumoasa din sportul românesc

A fost în videoclipul lui Smiley și acum luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice! GALERIE FOTO cu frumoasa din sportul românesc

Ioana Hododi a jucat în cel mai recent videoclip al lui Smiley, prezintă modă pe scenele țării, dar e și componentă a naționalei de volei pe plajă a României care în weekend se luptă la Cupa Națiunilor, prima etapă de calificare pentru Paris 2024.

România atacă în weekend calificările la Jocurile Olimpice la volei pe plajă cu un fotomodel în echipă. Ioana Hododi are 17 ani și în paralel cu sportul are și o carieră de model. Ea visează să ajungă la Olimpiadă, după care să prezinte moda pe cele mai mari scene ale lumii.

Cu multe apariții la prezentările de modă sau la concursurile de frumusețe, ea a bifat în urmă cu puțin timp, o nouă bornă: a apărut în cel mai recent videoclip al lui Smiley, „Aia e”.

A fost în videoclipul lui Smiley și acum luptă pentru calificarea la Jocurile Olimpice

„A fost o experiență foarte frumoasă. Ne-am simțit foarte bine toți și Smiley a fost super-ok, a fost super. A durat 12 ore filmarea. Am avut emoții, dar după ce am filmat de câteva ori nu am mai avut probleme”, a spus Ioana Hododi, componentă a echipei naționale de volei pe plajă.

Partenera sa din echipă, Ioana Miu, se bucură că are o coechipieră celebră și speră ca ea să atragă ca un magnet și fanii în jurul echipei: „Ioana e o coechipieră foarte populară și îi apreciez toată munca și efortul pe care îl face”.

Ioana Hododi își împarte timpul între antrenamentele de volei și repetițiile pentru prezentări, care nu sunt deloc simple: „E greu să fii și fotomodel și voleibalistă. Mă duc la antrenamente în fiecare zi și dacă am cum să mă duc și la modeling, mă duc. Acolo se fac repetiții de mers pe tocuri, de shooting-uri”.

Chiar dacă are experiență deja, Ioana Hododi recunoaște că pe podium are mai multe emoții decât la meciuri. Ea a învățat să meargă pe tocuri anul trecut, la 16 ani și visează să apară la cât mai multe prezentări:Am emoții mult mai mari pe podium. Se uită multă lume și se observă fiecare greșeală. Anul trecut în vară am învățat să merg pe tocuri. E destul de greu, chiar dacă pare ușor, nu e. Trebuie să mergi corect, mai elegant, e destul de greuț. Mă machiez de doi ani. Acum în 20 de minute sunt gata, un sfert de oră. Visul meu în modelling este să apar la cât mai multe prezentări, la cât mai multe shooting-uri”.

Antrenorul lotului național și cel care a descoperit-o pe Ioana pentru voleiul pe nisip, Răzvan Ifrim, nu este mirat de cariera pe care eleva sa o are și în afara sportului.

„Știam că a mai participat la ședințe foto, a mai avut astfel de experiențe. În general voleibalistele sunt frumoase, sunt atrăgătoare și e bine să vadă lumea și altă față decât cea a sportivului care trage la lotul național. Deocamdată e foarte bine. Să sperăm că va ajunge foarte sus”, a declarat Răzvan Ifrim, antrenorul lotului național de volei pe plajă al României.

Tehnicianul visează la momentul în care Smiley va cânta la un turneu de volei pe plajă organizat în țară: „Dacă-l chemăm să cânte la un turneu, cu siguranță vom umple și tribunele”.

România va juca în weekend la Cupa Națiunilor, competiție care e prima etapă de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris, dar care și deschide un sezon foarte încărcat în voleiul pe plajă. Tricolorele vor juca la Bratislava, alături de Elveția, Ucraina, Lituania și Slovacia.

„Mi-aș dori să trecem de această fază. La ediția precedentă România s-a aflat în faza a doua, a trecut un tur. Mi-as dori pentru acești copii, ar fi o premieră și o performanță care le-ar da mai mult curaj și încredere. Altfel, ne așteaptă un sezon încărcat. Avem în România cinci etape de seniori, avem Campionate Europene, Balcanice la toate categ de vârstă. Nu știu câți kilometri vom face în 2023, dar anul trecut am făcut undeva la 35.000 – 40.000 de kilometri într-o vară”, a mai declarat Răzvan Ifrim, antrenorul lotului național de volei pe plajă al României.

Cantonament comun al loturilor naționale la volei pe plajă

La București se află în aceste zile toată „spuma” voleiului pe plajă din România. Un cantonament comun organizat de Federația Română de Volei în premieră.

Este un vis al nostru de câțiva ani, care azi a devenit realitate. 22 de sportivi de toate vârstele, sub 22, 18, plus seniorii se pregătesc o săptămână la București în vederea participărilor la competițiile din vara aceasta. Îi avem pe toți campionii de anul trecut de la copii și juniori – Răzvan Ifrim, antrenorul lotului național de volei pe plajă al României

Ioana Miu participă pentru a doua oară la Cupa Națiunilor. Ea spune că abia așteaptă să înceapă sezonul: „E a doua vară când joc pentru lotul național. Am început acest sport în urmă cu 3 ani. Am puține emoții, dar sunt emoții constructive. În acest sezon avem multe turnee cu miză destul de mare. În afara medaliilor pe care le doresc de la Balcaniade sau de la Campionatele Naționale, visez la o calificare pe tabloul principal la Campionatul Mondial din toamnă”.

Conform regulamentului, la Cupa Națiunilor, România va fi reprezentată de două echipe, care vor puncta, ambele, pentru țara noastră. Cele două perechi sunt Ioana Miu/ Ioana Hododi și Bianca Pup/ Ioana Mănăilă. „Sunt zile pline de emoții, dar încerc să rămân pozitivă, să țin capul sus, să mă antrenez cât de mult pot și să ajung la un nivel cel mai bun. Abia aștept să înceapă sezonul și sper să obțin rezultatele la care visez”, a anunțat și Bianca Pup, componentă a lotului național de volei pe plajă al României.

Suntem decise să luptăm pentru fiecare punct și sper să reușim acest lucru. Vreau să contribui la victoriile României și să ne jucăm șansa până la capăt. Eu joc și în voleiul de sală, iar adaptarea la nisip a fost destul de ușoară, așa că sper să am, alături de Bianca, o vară minunată – Ioana Mănăilă, componentă a lotului național de volei pe plajă al României

La masculin, România va juca în weekend în Israel

La masculin, România va juca în Israel, la Netanya, alături de țara gazdă, Olanda, Letonia și Scoția. Pentru echipa noastră vor juca, în zilele de 26 și 26 mai, perechile Bogdan Mehedințeanu/ Valentin Anton, respectiv Robert Vîrlan/ Sergiu Călin.

„În timpul pandemiei am decis să trec 100% doar la voleiul pe plajă și decizia mea a fost una foarte inspirată. Sper să pot apropia România de Jocurile Olimpice de la Paris, calificarea la această competiție fiind visul meu de o viață”, a declarat Valentin Anton, component al naționalei de volei pe plajă a României.

„Din 2014, de când eram încă junior, am descoperit voleiul pe plajă. Am mai participat la competiții internaționale, așa că nu am foarte mari emoții. Știu că ne așteaptă o întrecere foarte încinsă, dar sunt convins că vom reuși să se ridicăm la nivelul așteptărilor”, a anunțat și Sergiu Călin, component al naționalei de volei pe plajă a României.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și