Prima pagină » Sport » Simona Halep a învins-o pe Ons Jabeur, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai

Simona Halep a învins-o pe Ons Jabeur, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai

Simona Halep a învins-o pe Ons Jabeur, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o greu pe tunisianca Ons Jabeur, cu 1-6, 6-2, 7-6 (7), miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite).

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la WTA Dubai, după ce a învins-o pe Ons Jabeur, scor 1-6, 6-2, 7-6, la capătul unui meci terminat dramatic. În tiebreak-ul setului decisiv, Simona a avut trei mingi de meci ratate, a salvat la rândul ei una, pentru a se impune în cele din urmă, scrie Prosport.ro. Urmează Aryna Sabalenka (locul 13 WTA), în sferturile de finală.

Românca a avut drum liber în primul tur şi a fost repartizată direct în runda a doua. Pentru sportiva din Tunisia, lucrurile nu au stat la fel. Aflată pe locul 45 WTA, Jabeur a câştigat în debut, la Dubai, în faţa lui Alison Riske.

Este a doua confruntare între Halep şi Jabeur. Cele două s-au mai întâlnit o dată pe terenul de tenis, la turneul de la Beijing, când Jabeur a reuşit să învingă, după ce jucătoarea din România s-a retras.

Turneul de la Dubai beneficiază de câştiguri totale în valoare de 2.643.670 de dolari.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele