Prima pagină » Sport » A plecat de la Steaua ca să câștige TITLUL cu Dinamo

A plecat de la Steaua ca să câștige TITLUL cu Dinamo

Antrenorul sloven Bogdan Kotnik este singurul tehnician din ultimele decenii care a antrenat amândouă rivalele în același campionat.

O mutare mai puțin obișnuită în voleiul și în sportul românesc. Slovenul Bogdan Kotnik a antrenat-o pe Steaua până acum două luni, iar acum atacă titlul de campion la volei cu Dinamo. El e printre foarte puținii tehnicieni din istoria sportului românesc care au antrenat marile rivale în aceeași ediție de campionat.

La 7 februarie, Steaua a anunțat despărțirea de antrenorul sloven. După doar o lună, acesta revenea în campionatul României, de data aceasta pe banca rivalilor de la Dinamo.

A plecat de la Steaua să câștige titlul cu Dinamo

„Am stabilit cu Steaua că nu vom mai continua colaborarea, iar după câteva zile am primit oferta de la Dinamo. Cum eram plin de energie, am decis să ajut Dinamo să-și atingă obiectivele”, a spus Bogdan Kotnik, antrenor Dinamo.

Jucătorii dinamoviști recunosc au fost puțin mirați de această mutare. „A fost o surpriză pentru mine. Sincer, nu mă așteptam, știam că Steaua a schimbat antrenorul și era liber. A fost o schimbare de bun augur și se pare că echipa merge bine în momentul de față”, a declarat Ciprian Matei, jucător Dinamo.

În mod paradoxal, despărțirea dintre Steaua și antrenorul sloven s-a produs după o victorie obținută în fața dinamoviștilor. „Jucătorii m-au primit foarte bine. Din primul moment m-am simțit aici ca acasă. Am simțit susținerea jucătorilor, ei au reacționat foarte bine, le sunt recunoscător pentru cum au reacționat. Și au făcut ca primul nostru meci, contra Brașovului, să se încheie cu o mare victorie, așa că jucătorii nu au făcut decât să arate ce era în interiorul lor. Băieții au un moral puternic. Eu a trebuit doar să le reamintesc de ce joacă volei și că sunt valoroși”, a mai spus Bogdan Kotnik.

A adus un plus de prospețime din partea noastră și băieții vor să dovedească și să dea tot ce e mai bun. A fost o situație interesantă să vină după ce ne-a învins – Rareș Bălean, jucător Dinamo.

La Dinamo, Bogdan Kotnik s-a reîntâlnit cu doi dintre jucătorii cu care în campionatul trecut cucerea medaliile de argint împreună cu Steaua: Matei și Lakcevic. „Am încredere în cei doi. Au fost anul trecut cu mine, știu exact ce au nevoie la antrenament pentru a da maximum la meci, așa că sigur e un mare plus că eu îi știu și ei mă cunosc. Dar eu nu vreau decât să ajut echipa să devină mai bună”, a completat el.

A semnat pe două luni cu Dinamo

Acum, tehnicianul se află în plină luptă pentru titlul național. Dinamo va juca sâmbătă contra campioanei, Arcada, în primul meci al semifinalei play-off-ului. Iar Bogdan Kotnik crede în șansele de victorie ale jucătorilor săi.

„Dacă nu credeam în titlu, nu eram aici. Cei de la Arcada sunt campionii și noi vrem să le furăm titlul”, a declarat Bogdan Kotnik.

Recomandarea video

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani