Prima pagină » Sport » A venit din Republica Moldova să scrie istorie pentru România la Jocurile Olimpice

A venit din Republica Moldova să scrie istorie pentru România la Jocurile Olimpice

Gimnastul Emilian Neagu recunoaște că a plâns mult din cauza despărțirii de părinți încă de la 14 ani. A plecat de mic de acasă, din Republica Moldova, pentru a încerca să scrie istorie pentru România în gimnastică.

A ajuns în lotul național de seniori și este una dintre speranțele țării noastre la o calificare la Jocurile Olimpice din 2028. Emilian Neagu are 22 de ani și de opt s-a mutat la București, unde a ajuns să facă parte din lotul olimpic al României.

A început gimnastica la 10 ani, iar la 14 a sosit în România, pentru că antrenorii de aici au văzut în el un mare talent. Numai că el a resimțit din plin dorul de casă.

A venit din Moldova să scrie istorie pentru români

„Eu sunt din Republica Moldova, am început gimnastica la 10 ani, la 10 ani am intrat prima oară în sală, m-au dus părinții mei. Am fost chemat la un concurs aici în România, la vârsta de 14 ani și după m-au selectat la lotul național de juniori. Prima oară când am auzit nu prea am vrut să accept, pentru că eram foarte departe de casă, de ai mei. Ei bineînțeles că m-au îndrumat să merg, că știau că voi avea un viitor”, a spus Emilian Neagu, gimnast lotul național al României.

Sportivul recunoaște că a suportat foarte greu despărțirea de casă. Și acum vorbește cu familia lui măcar o dată pe zi: „Mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc când am plecat de acasă. Mi-era foarte dor de mama, de sora mea și de taică-miu. Pe la început, când mai mergeam în vacanțe plângeam, pentru că voiam să mă întorc la ei, mi-era foarte dor de ei. Până și în ziua de azi îi sun în fiecare zi, Mi-e foarte dor de ei. Când eram mai mic îi sunam chiar mai des”.

În 2022 s-a retras pentru câteva luni din gimnastică

Chiar dacă iubește gimnastica, Emilian a luat în 2022 o decizie radicală: a luat o pauză de cinci luni din gimnastică. Nu a putut sta însă mult departe de sală, antrenamente, adrenalină și colegi, așa că revenirea a fost la fel de bruscă precum ieșirea din scenă.

„Am și renunțat. Am făcut o pauză, dar m-am reîntors pentru că mi-am dat seama că îmi place foarte mult acest sport, vreau să continui. Și am mai avut momente, dar am avut persoanele care m-au susținut și m-au încurajat. Mi s-a făcut dor de performanță, de concurs, de momentele de a concura, antrenamentele îmi lipseau foarte mult. Dar cel mai mult mi-au lipsit concursurile, cantonamentele, colegii”, a mai spus Emilian Neagu.

Revenit în activitate, tânărul gimnast are și un vis: acela de a ajunge la Jocurile Olimpice! Iar o prezență la Los Angeles, în 2028, ar fi întruchiparea perfectă a visului său: „Visul meu e să ajung la Olimpiadă. Nu contează dacă… Știu că e foarte greu să ajungi în finală și să iei și medalie, dar îmi doresc măcar să ajung acolo”.

Chiar dacă locuiește la București de câțiva ani, Emil nu s-a adaptat încă. El ar prefera să stea într-un oraș mai mic, lipsit de aglomerație: „De fapt, Bucureștiul pentru mine e un oraș cu care nu m-am acomodat. Pentru că nu suport aglomerația, e prea mult haos. Prefer undeva în orașele mai mici, pe le periferie”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?