A vrut să devină arbitru FIFA, dar nepotismele din sportul românesc i-au spulberat visul. Acum, Roxana lucrează ca stewardesă în Emiratele Arabe
Motivele care a determinat-o pe tânără să își schimbe locul de muncă au fost banii puțini și faptul că breasla e roasă de nepotisme, transmite Sport News. Roxana a început să arbitreze în 2002. În 2008, a promovat în lotul Ligii a III-a, dar acolo a rămas.
Ea dorea să ajungă arbitru FIFA, însă politica pilelor și a relațiilor i-a spulberat visul, scrie sursa citată. Absolventă a Politehnicii din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială, apoi a Academiei Române de Aviație Civilă, la „piloți comerciali transport public avion”, prahoveanca a înțeles că e mai ușor să ajungi pilot sau copilot decât arbitru.
Tânăra vrea ca în cele din urmă să ajungă la manșa unui avion. Banii câștigați ca însoțitoare de bord o ajută să-și finalizeze pregătirea.
foto: sportnews.ro