Promotorii Jean Bedard (Interbox) și Yvon Michel (GYM) au ajuns la un acord pentru un meci între Lucian Bute și canadianul Jean Pascal, acesta urmând să aibă loc, cel mai probabil, la 25 mai, informează espn.com.
Sursa citată notează că acordul dintre cele două părți este unul surprinzător, având în vedere rivalitatea cunoscută. Yvon Michel a fost, în perioada 1997-2004, director al grupului Interbox, însă a plecat și și-a înființat propria companie, Group Yvon Michel (GYM).
Potrivit ESPN, meciul dintre fostul campion WBC la categoria semigrea, Jean Pascal, și fostul campion IBF la supermijlocie, Lucian Bute, ar putea fi considerat cu ușurință cel mai mare meci din istoria Canadei.
„Bute și Pascal vor lupta unul împotriva celuilalt, însă nu știm exact când. Analizăm diferite variante”, a spus Michel, promotorul lui Jean Pascal.
Cea mai probabilă variantă este ca meciul să aibă loc în 25 mai, însă mai există posibilitatea ca partida să aibă loc în toamnă, când amândoi ar putea deține centuri mondiale interimare. În oricare dintre variante, Bute ar urma să urce în categorie, de la supermijlocie la semigrea, potrivit lui Michel.
Până în prezent, cel mai mare meci din istoria Canadei este considerat cel din 1980, când panamezul Roberto Duran l-a învins la puncte, după 15 runde, pe americanul Sugar Ray Leonard. Meciul a avut loc pe stadionul olimpic din Montreal. Meciul Bute-Pascal ar fi cel mai mare din istoria Canadei, pentru că amândoi se pregătesc în Quebec și dețin și cetățenia acestei țări. Pascal este născut în Haiti, în timp ce Bute în România.
„Deja am fost sunat de la Bell Centre, stadionul olimpic, dar și de la un stadion de fotbal din orașul Quebec. Va fi cel mai mare meci din istoria Canadei”, a completat Michel.
La rândul său, Jean Bedard a afirmat că toată lumea din Canada și-a dorit acest meci. „Toată lumea de aici din Canada își dorea acest meci de multă vreme. Va fi cel mai mare eveniment de box din istoria Canadei”, a adăugat Bedard.
ESPN mai notează că Pascal (27 de victorii, două înfrângeri și o remiză, 16 KO), 30 de ani, care are probleme cronice la umăr, și Bute (31 de victorii, o înfrângere, 24 KO), 32 de ani, care acum două meciuri a fost făcut knock-out de Carl Froch, au fost nevoiți să accepte această luptă, înainte ca cele două cariere să intre pe o pantă descendentă.
Meciul ar putea fi televizat de postul HBO, iar în cazul în care lupta ar avea loc la 25 mai, atunci televiziunea americană ar avea două evenimente importante în aceeași zi, meciul dintre Mikkel Kessler și Carl Froch, pentru titlul mondial, la Londra, și Lucian Bute – Jean Pascal, în Canada.
Jean Pascal a revenit, la 14 decembrie, după 19 luni de inactivitate cauzată de o accidentare la umăr, cu o victorie împotriva lui Aleksy Kuziemski, însă durerile au izbucnit din nou. Conform unei înțelegeri anterioare, Pascal ar trebui să-l întâlnească la 25 mai pe americanul Chad Dawson, însă contractul nu a fost semnat încă. Pentru a lupta împotriva lui Dawson, Pascal ar fi avut o bursă de 700.000 de dolari, însă potrivit lui Michel, împotriva lui Bute va încasa peste două milioane de dolari.
Impresarul lui Chad Dawson, Gary Shaw susține că meciul cu Jean Pascal va avea loc la data stabilită inițial și că se așteaptă ca Yvon Michel să se țină de cuvânt.