Acuze grave la adresa COSR în scandalul echipamentelor. Ana Maria Popescu: „Am fost acuzate că am dat măsuri mici”
Cea mai mare parte din delegația României prezentă la Rio s-a întors azi în București. Sportivii au fost primiți la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă.
„Aș vrea să fac anumite precizări, ca toată lumea să înțeleagă. Legat de echipament, da, au fost probleme. Am fost acuzate că am dat măsuri mici…Nu, am dat măsurile pe care noi le purtam dintotdeauna la treninguri indiferent că am fost echipate de federație, COSR sau altcineva.
Nu te mai încălzesc scuzele în momentul în care oamenii în care aveai încredere te-au dezamăgit. Pe mine una nu ma încălzesc scuzele. Cu siguranță nu echipamentul este vreun motiv pentru care nu au fost unele rezultate. Vă garantez că mergând prin satul olimpic ai un sentiment de inferioritate, nu poți să ridici capul din pământ că ești… Noi aveam o glumă între noi că suntem îmbrăcați de la ajutoare. Era o glumă cu un gust sărat, amar, pentru că nu puteam să ne amuzăm de treaba asta. Pot să vă spun că până și echipa refugiaților, 10 atleți sub steagul CIO, erau undeva lângă noi, puțin mai sus.
Pe lângă asta, știți foarte bine că după numai 3 zile de concurs nu puteam să ridicăm ochii din pământ de rușinea rezultatului de la individual. Oameni de la care mă așteptam să fie în aceeași echipă cu mine și au fost primii care au dat cu pietre și nu mi se pare normal. Am fost numiți aroganți, ni s-a spus că am mers nepregătiți la Jocurile Olimpice, că am mers să ne batem joc. Permiteți-mi să nu cred așa ceva, să spun că eu nu cred că unul dintre colegii mei poate să facă o asemenea aroganță, cu ghilimelele de rigoare, să meargă nepregătiți acolo și să își bată joc de șansa pe care o au o dată la 4 ani.
Singura experiență frumoasă de la Rio este acest rezultat, această medalie. Mă bucur pentru că este câștigul și reușita unei generații până la urmă, atât din punct de vedere al sportivelor cât și al antrenorilor. Eu zic că aici se termină un capitol, un capitol important din spada românească și vedem ce mai scriem mai încolo”, a spus Ana Maria Popescu.
În clasamentul pe medalii, România s-a clasat pe locul 47. România a câștigat la Rio 5 medalii: un aur prin echipa de spadă (Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu), argint la tenis în proba de dublu masculin prin Florin Mergea și Horia Tecău, și trei medalii de bronz (Gabriel Sâncrăian la haltere, echipajul de 8+1 de la canotaj și Albert Saritov la lupte).