Prima pagină » Sport » Adrian Mititelu, scene incredibile. A intrat pe teren, a ÎNJURAT arbitrul și a vrut să scoată echipa de pe teren. „E un grup criminal organizat”

Adrian Mititelu, scene incredibile. A intrat pe teren, a ÎNJURAT arbitrul și a vrut să scoată echipa de pe teren. „E un grup criminal organizat”

FCU Craiova a pierdut pe teren propriu, scor 2-4, meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ din Liga 2. Dar, Adrian Mititelu, patronul formației gazdă, a produs o scenă cum nu se vede pe terenul de fotbal.

Golurile au fost marcate de Ibrahim (13) şi Răduţ (48), respectiv Petre (22 – penalti, 33), Barb (82) şi Davordzie (90).

În minutul 21 arbitrul Cristian Moldoveanu a dictat penalty pentru Ceahlăul și Patrick Petre a transformat, însă după câteva minute pe teren a apărut Mititelu. Acesta a coborât de la tribuna oficială alături de bodyguarzi și a vrut să scoată echipa de pe teren.

Adrian Mititelu a intrat pe teren, a înjurat arbitrul și a vrut să scoată echipa de pe teren. „E un grup criminal organizat”

Mititelu l-a înjurat pe „central” și a lansat acuzații dure la adresa FRF.

După meci, Mititelu a tunat: „Ieşirea mea, pe care acum o regret, se datorează unui lung şir de nedreptăţi. Nu a fost an în care să nu pierd şapte, opt, zece puncte pe mâna arbitrilor, nu a fost an în care să nu sufăr. Ne-a fost luată şi o calificare în cupele europene tot cu japcă.

Anul ăsta, de când a început campionatul, la fiecare meci ne-au ciupit. După ce că şi aşa suntem în criză, nu reuşim să ne revenim, suntem debusolaţi, mai vine şi arbitrul … într-un meci pe care l-am început foarte bine şi le face cadou un penalty. Normal că am avut o ieşire pe care nu am mai putut să o controlez.

Cu astfel de bandiţi şi indivizi obscuri pe care îi trimite Bodescu (n.r. Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF) să ne fure meci de meci. La toate meciurile de acasă din Liga 2 am avut probleme mari cu arbitrajul. Ne-au ciupit tot timpul, toate fazele sunt în favoarea adversarilor.

Eu ştiu că Bodescu trimite aici arbitri cu dedicaţie, pentru că Liga 2 nu este atât de mediatizată, nu există VAR şi scopul lui numărul 1 este ca eu să sufăr şi să simt autoritatea lor. Este un mijloc de a mă presa să renunţ la acţiunile mele din instanţa împotriva Federaţiei.

Acolo este un grup criminal organizat care conduce Federaţia şi nu ai ce memoriu să faci. Atâta timp cât prim-ministrul îi laudă … uitaţi-vă la arbitrajul românesc, cu sistemul VAR e vai de mama lui.

Arbitrajul este afacerea lui Bodescu, el taie şi spânzură, E o ruşine, domnule Ciolacu, că dumneavoastră giraţi să fie condusă Federaţia ilegal doar pentru că aveţi simpatie pentru domnul Bodescu. De ani de zile să fiu furat în halul ăsta, oameni pe care îi plătim noi, îi plătim înainte ca pe curve”.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele