Adrian Mutu, condamnat în Italia la 14 luni de ÎNCHISOARE

Publicat: 26 10. 2015, 19:57
Actualizat: 27 10. 2015, 13:57

Mutu a fost condamnat pentru leziuni, insulte și amenințări.

De asemenea, fostul jucător al formației AC Fiorentina a fost obligat la plata provizorie a sumei de 14.000 de euro.

Ospătarul, un kosovar de origine alabaneză în vârstă de 28 de ani, a avut nevoie de 25 de zile de spitalizare după ce a suferit o fractură de sept nazal.

Avocatul lui Mutu, Filippo Bellagamba, a anunțat că va face recurs la această decizie. „Clientul meu a fost judecat cu o altă măsură, deoarece este persoană publică. Nu am mai văzut până acum o pedeapsă așa mare pentru o leziune ce a necesitat 25 de zile de spitalizare”, a declarat Bellagamba.

Adrian Mutu l-a bătut pe Berat Racaj la localul „Full Up” din Florența. Agresiunea a avut loc dimineața, în jurul orei 05.00, bărbatul lovit de român suferind „o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriații, contuzii la torace și abdomen și o fractură de piramidă nazală”.

Conform martorilor, Mutu a cerut ca lui și altor doi prieteni să li se mai aducă o sticlă cu băutură, iar apoi cei trei s-au ridicat și au vrut să plece. Ospătarul, kosovar de origine albaneză, i-a oprit, cerându-le să achite consumația, dar Mutu a replicat că are cont deschis la proprietarul clubului. Acesta din urmă a intervenit pentru a clarifica situația, dar fotbalistul român i-a adresat cuvinte jignitoare ospătarului, care a răspuns la fel. Atunci, Mutu l-a lovit cu pumnul pe ospătar și după ce acesta a căzut, a continuat să îl lovească cu picioarele.

Jucătorul și-a motivat agresiunea afirmând că a răspuns unor amenințări și unor jigniri cu tentă rasistă ale ospătarului.