Adrian Mutu și-a făcut IMPLANT de păr în Turcia. „Timpul nu iartă pe nimeni”

Publicat: 20 03. 2024, 10:35

Antrenorul CFR Cluj, Adrian Mutu, și-a făcut implant de păr în Turcia și chiar a vorbit despre motivele pentru care a decis să facă acest lucru.

El a povestit că și-a făcut implant doar în părțile laterale și a recunoscut că, odată cu trecerea timpului, poate să fie nevoie de mici intervenții de acest tip.

„Începe să te lase și părul, nu mai merge. Timpul nu iartă pe nimeni, puțin în părți mi-am făcut implant. Nu ai văzut la interviuri când bate lumina cum se vede. Zici că îl am pe Robert Niță și pe Messi pe extreme, a trecut timpul. Nu e dureros, am dormit. Durează câteva ore, nu este chiar așa ușor”, a spus Adrian Mutu pentru fanatik.ro.

Adrian Mutu, mesaj după ce Radu Drăgușin a devenit cel mai scump fotbalist român din istorie

Adrian Mutu se transfera în 2004 de la Parma la Chelsea pentru 19 milioane de euro.

„Felicitări lui Radu și echipei sale, felicitări impresarilor pentru afacere. Este un transfer reușit în adevăratul sens al cuvântului. Eu cred că Radu are talent, încredere, a demonstrat ce poate în Italia, ceea ce este greu, fiindcă Serie A este în top. Mă bucur mult pentru el, chiar mă bucur. Bravo! Dar să fie conștient că greul de-abia acum începe. Nu sunt supărat că mi-a doborât recordul (n.red. – râde). Recordurile sunt făcute ca să fie doborâte. Mă bucur că după 20 și ceva de ani avem un român care să depășească o barieră importantă, un transfer de peste 20 și ceva de milioane de euro”, a declarat Adrian Mutu, potrivit GSP.

Top zece cei mai scumpi fotbaliști români din istorie:

1. Radu Drăgușin (2023/24) – de la Genoa la Tottenham – 31 milioane

2. Adrian Mutu (2003/04) – de la Parma la Chelsea – 19 milioane

3. Cristian Chivu (2003/04) – de la Ajax la AS Roma – 18 milioane

4. Cristian Chivu (2007/08) – de la AS Roma la Inter – 16 milioane

5. Răzvan Marin (2019/20) – de la Standard Liege la Ajax – 12,5 milioane

6. Dennis Man (2020/21) – de la FCSB la Parma – €11 milioane

7. Ionuț Radu (2019/20) – de la Genoa la Inter – 10,6 milioane

8. Răzvan Marin (2021/22) – de la Ajax la Cagliari – 10 milioane

9. Nicolae Stanciu (2018/19) – de la Sparta Praga la Al-Ahli – 10 milioane

10. Adrian Mutu (2002/03) – de la Hellas Verona la Parma – 10 milioane.

  • sumele sunt în euro

Sursa foto: Instagram