Adrian Petre, fost atacant la FCSB, a anunțat că se retrage din fotbal, dar la 24 de ore s-a răzgândit! Unde va juca
Adi Petre, 26 de ani, fost atacant al celor de la FCSB și al echipei naționale de tineret a României, a anunțat că se retrage, dar la 24 de ore distanță a revenit asupra deciziei.
El se despărțise de Concordia Chiajna, însă oficialii clubului au anunțat acum că rezilierea va fi anulată și Petre va continua la echipă până la finalul sezonului.
De azi, 19 septembrie, va reveni la antrenamentele formației pregătite de Ilie Poenaru.
Adrian Petre, fost atacant la FCSB, a anunțat că se retrage din fotbal, dar la 24 de ore s-a răzgândit! Unde va juca
Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna, a anunțat pentru Liga2.ro. „În primul rând, avem încă încredere într-un fotbalist de 26 de ani, care a jucat la un anumit nivel. Nu puteam să-l lăsăm să ia această decizie acum, ci să-l ajutăm cumva, ca să ne ajute și el pe noi. Adică o situație de win-win, ca să zic așa. De mâine se va prezenta din nou la antrenamentele echipei, nu văd ce probleme să aibă cu antrenorii, căci sarcina lor este să-și facă treaba și să scoată tot ce au mai bun de oferit fotbaliștii. E clar că și Adi trebuie să răsplătească această încredere pe care o avem în el, o să avem răbdare cu el și sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Acum nici nu-mi vine să mă uit pe clasament, trebuie neapărat să facem punct în meciurile ce vin”.
Despre Adrian Petre, atacant ce a mai jucat la Atletico Arad, Esbjerg, Cosenza, Farul, Levadiakos, Hermannstadt sau CS Tunari, apăruse inițial anunțul retragerii, anunț făcut de jurnalistul Cătălin Oprișan: „Din drama unui om nu poți cerși clickuri! Dar Adi Petre, semifinalist în 2019 cu prima Generație de Suflet, a ales (n.r. podcastul) VREAU SĂ ȘTIU pentru a anunța că s-a retras, definitiv, din fotbal, la 26 de ani! Definitiv!!! Vineri, de la 19:30”.
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES