Alcaraz: Datorită lui Nadal am început să joc TENIS
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz este onorat să susțină o ultimă partidă împotriva compatriotului său, Rafael Nadal, în semifinalele turneului demonstrativ de la Riad, Six Kings Slam.
Rafael Nadal și-a anunțat recent retragerea definitivă din circuitul profesionist de tenis. Legendarul jucător, câștigător a 22 de titluri de Mare Şlem, va mai disputa în noiembrie ultimul său turneu în cadrul Cupei Davis. Al doilea jucător în clasamentul mondial, Carlos Alcaraz, este emoționat că își va întâlni idolul poate pentru ultima oară într-un meci direct disputat.
„M-am uitat la toate meciurile lui Rafa de când am început să joc tenis şi sunt atent la el. Am crescut cu el şi este idolul meu. Păcat că se retrage, pentru că este o persoană foarte importantă în viaţa şi cariera mea. Nadal a fost unul din motivele pentru care am devenit jucător de tenis. Este un privilegiu să pot juca atât împotriva cât și de partea sa”, a declarat Alcaraz.
Nadal și Alcaraz, care au evoluat împreună la turneul olimpic de la Paris la dublu, ar putea fi din nou parteneri în faza finală a Cupei Davis, la Malaga din 19-24 noiembrie. Legendarul tenismen şi-a motivat retragerea prin accidentările repetate suferite în ultimii ani, care l-au împiedicat să evolueze la cel mai înalt nivel, informează Super Sport.
CITEȘTE ȘI:
Rafael Nadal și-a anunțat RETRAGEREA din tenis! Ce spunea Victor Hănescu despre celebrul jucător
Ion ȚIRIAC, scrisoare emoționantă pentru Rafael Nadal: „Mă voi mândri și cu asta!”