Alessandro Nesta revine în activitate
Chennaiyin FC este pregătită de fostul coechipier al lui Nesta de la naționala Italiei, Marco Materazzi, care este și jucător.
Alessandro Nesta este așteptat la noul său club după 5 decembrie.
El a anunțat, la 7 noiembrie 2013, că se retrage din activitatea competițională, la o săptămână după ce încheiase sezonul cu echipa Montreal Impact, cu care a evoluat în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS).
Nesta și-a început cariera la Lazio Roma, cu care a câștigat un campionat, în 2000, apoi a evoluat zece ani la AC Milan, unde a fost campion al Italiei în 2004 și 2011 și a cucerit Liga Campionilor, în 2003 și 2007. El a strâns 78 de selecții în echipa națională a Italiei, fiind campion mondial în 2006.
Prima ediție a campionatului profesionist de fotbal din India a debutat în octombrie, reunind multe vedete de talie internațională aflate la final de carieră, precum David Trezeguet, Nicolas Anelka, Robert Pires sau Alessandro del Piero.