Prima pagină » Sport » Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimi de finală la Roma

Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimi de finală la Roma

Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimi de finală la Roma
Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimi de finală la Roma

Dulgheru a învins-o, în turul doi, cu scorul de 1-6, 6-4, 7-6 (6), după două ore și 28 de minute, pe Lucie Safarova (Cehia), cap de serie numărul 12 și poziția 14 în ierarhia mondială.

În optimile de finală, Alexandra Dulgheru o va întâlni pe Ekaterina Makarova (Rusia), a opta favorită a competiției și locul 8 WTA, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-1, de Kristina Mladenovici (Franța), ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser și poziția 53 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în optimi de finală, Dulgheru va primi 105 puncte WTA și un cec în valoare de 22.800 de euro.

Dacă o va învinge pe Makarova, Alexandra Dulgheru ar putea să o întâlnească în sferturi de finală pe Simona Halep, cap de serie numărul 2 și locul 2 WTA, dacă aceasta va trece de câștigătoarea partidei dintre Venus Williams (SUA), cap de serie 14 și locul 16 WTA, și Elina Svitolina (Ucraina), locul 19 WTA.

Citește și