Alina Dumitru renunță la tatami, urmând să devină antrenoare
„După argintul de la JO Londra, antrenorul Berceanu a insistat să mă retrag, însă am lăsat o pauză ca să cântăresc exact. Nu a fost deloc ușor de luat decizia, dar am hotărât într-un final să mă retrag din activitatea de sportivă. Au cântărit și accidentările de la JO în luarea deciziei. Însă nu pot rămâne departe de acest sport, așa că din ianuarie voi fi alături de cei de la FR Judo în calitate de antrenoare federală”, a declarat Alina Dumitru.
Ea își va anunța retragerea din activitatea de sportivă în cadrul unei gale, care va avea loc azi, de la ora 19.00, la hotel Radisson Blu din Capitală.
Alina Dumitru (30 ani) are în palmares 8 titluri de campioană europeană (între 2004-2012, cu excepția anului 2009), două medalii de bronz la mondiale (2002 și 2009), iar la Jocurile Olimpice a cucerit aur în ediția din 2008 și argint la cea din 2012 .