Alina Tecșor: „O oră de tenis în școlile din România!”. Cum crede antrenoarea echipei de Fed Cup că pot fi ținuți copiii alături de tenis
A fost antrenor de copii la CS Dinamo, i-a cizelat tehnica Alexandrei Dulgheru, sub aripa ei Sorana Cîrstea a ajuns până în sferturile de la Roland Garros (2009), a condus echipa de FedCup din postura de căpitan-nejucător, iar acum e antrenor al selecționatei care va întâlni Canada excentricei Eugenie Bouchard. Pentru a descoperi cum vrea să ajute tenisul românesc, ProSport a stat de vorbă, înaintea alegerilor de vineri, cu Alina Tecșor.
Alina, vineri au loc alegerile la FRT, iar tu vei candida pentru un post de vicepreședinte. Ce te-a determinat să iei aceasă decizie?
Pe de o parte, experiența acumulată în cei peste opt ani de când lucrez în executivul FRT. Am fost antrenor federal, acum sunt coordonator pe plan sportiv al Centrului Național de Tenis și am organizat, de-a lungul timpului, numeroase acțiuni în care au fost implicate cluburile de tenis din țară. Apoi, vorbim și despre experiența pe care o am din perioada în care am fost căpitan și antrenor al echipei de Fed Cup a României. Toate acestea îmi dau dreptul să cred că pot să ajut și mai mult tenisul românesc și din această poziție de vicepreședinte. Având acest bagaj de experiență – atât în sectorul de copii și juniori, precum și la cel mai înalt nivel de performanță al tenisului feminin -, am ajuns la concluzia că pot ajuta mai mult la implementarea strategiei Federației Române de Tenis în domeniul organziării și dezvoltării tenisului românesc.
Ce crezi că ai putea schimba tu, încă de la început?
Pot veni, în primul rând, cu o viziune actualizată despre tenisul internațional al momentului, apoi pot să creez un nou model de selecție a copiilor pe care să-l folosească toate cluburile din țară și, foarte important, să continuăm, și chiar să intensificăm proiectul privind introducerea tenisului în școli. Ar fi extraordinar să avem măcar o oră de tenis pe săptămână în școlile din România.
Da, dar în școli, acum, nu se mai face nici măcar ora de sport…
Da, este adevărat, și tocmai de aceea îmi doresc ca și noi să ne luptăm pentru orele de tenis, așa cum și alte federații se luptă să-și promoveze sporturile în școli. Să nu uităm că tenisul a căpătat în ultima vreme o mare amploare și este momentul că convingem Ministerul Educației că și tenisul este necesar în școli. Și acest lucru cât se poate de repede. Apoi, pentru că avem nevoie de specialiști pentru aceste proiecte, este foarte important să organizăm mult mai multe stagii de pregătire pentru antrenorii români, pe care să-i convingem apoi să lucreze în țară, și să nu mai plece printre străini.
Să ne imaginăm că ești vicepreședinte al FRT. Continuă tu de aici…
Am de gând să mizez pe abilitatea mea de comunicare în echipă, pe corectitudine, pe respectarea cu strictețe a legislației în vigoare, a statului și regulamentelor FRT. Din postura de vicepreședinte aș avea o mai mare deschidere și aș putea promova mai bine tenisul prin dezvoltarea unui model de echipă multidisciplinară în vederea valorificării potențialului copiilor, juniorilor, seniorilor din loturile naționale, dar și a elor existenți în cluburi.
Cu ce scop?
Pentru a valorifica la maximum potențialul jucătorilor copii, juniori, seniori din loturile naționale dar și a celor existenți în cluburi. Îmi doresc să atrag copiii către cluburi printr-o strategie unitară de promovare a tenisului, cu ajutorul unor metode și criterii obiective, precum și printr-un program unitar de selecție. Îmi propun să formăm o echipă feminină de junioare de perspectivă care să folosească experiența celei actuale de Fed Cup și cu care să putem face schimbul eficient mai târziu.
Ce părere ai despre motivarea copiilor cu burse?
M-am tot gândit și consider că putem să-i ținem pe copii alături de tenis și să-i trecem terenul spre marea performanță cu ajutorul unor burse. Vreau să construim un program de identificare și selecție a copiilor în cluburi cu ajutorul FRT și a autorităților locale din fiecare județ prin acordarea de burse pentru cei mai buni copii selecționați – exact pe modelul proiectului pilot realizat în București, în cele șase sectoare, în luna iulie a anului trecut.
S-au tot amânat alegerile până acum. La ce te aștepți vineri?
Vineri, la alegeri, s-au convocat toți membrii afiliați și sper ca toți să ajute la deblocarea tenisului românesc. Și sper să găsim soluții pentru a debloca această situație care ne împiedică pe noi, oamenii de performanță, să facem performanță. Cluburile din țară dezvoltă tenisul la cel mai înalt nivel. Ele produc campioni naționali, organizează turnee internaționale și circuite naționale, fac parte din acest fenomen de performanță al tenisului românesc.
- CINE CANDIDEAZĂ PENTRU POSTUL DE PREȘEDINTE: George Cosac, Dumitru Hărădău, Răzvan Itu, Marius Vecerdea
- CINE CANDIDEAZĂ PENRU CELE 4 POSTURI DE VICEPREȘEDINTE: Radu Badin, Răzvan Bucuroiu, Mihai Buzărnescu, Alina Tecșor-Cercel, Aurel Chisozan, Cătălina Cristea, Cosmin Hodor, Răzvan Itu, Adrian Marcu, Stănică Marin, Cristian Micula, Cristi Miholca, Claudiu Munteanu, Ion Savu, Ion Șerban, Ovidiu Sola, Constantin Stănescu, Cristian Stănescu, Marian Stănică, Cristian Ștefan, Vasile Tiroiu, Ioan Țupa, Liviu Ursuleanu, Gheorghe Văideanu, Marius Vecerdea