Amenda usturătoare primită de Halep, după ieșirea nervoasă din meciul cu Oceane Dodin
Halep a avut mai multe ieșiri nervoase joi seară, la debutul în turneul Premier Mandatory de la Miami, în setul decisiv făcându-și țăndări racheta. Pe cale de consecință, arbitrul de scaun i-a dat un avertisment Simonei. Decizia oficialului nu a influențat în vreun fel scorul meciului încheiat cu 3-6, 6-3, 7-5, ci doar recompensa Simonei, care se va micșora cu aproximativ 2.500 de dolari după turneul de la Miami.
Simona a fost întrebată la conferința de presă despre racheta distrusă, comentând subiectul cu umor. Liderul mondial nu are niciun regret, spunând că gestul făcut chiar a ajutat-o să se elibereze de stres: „Racheta s-a dus! I-am dat-o unui copil de mingi. A fost o recție de moment și cred că mi-a prins bine. Am fost foarte tensionată astăzi, se întâmplă să ai și astfel de zile”, a declarat Halep în fața jurnaliștilor americani.