Ana Maria Brânză: Sportivii români sunt prea cuminți. Nu știu să sărbătorească performanțele
Liderul echipei feminine de spadă, Ana Maria Brânză, a declarat, marți, la sosirea de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, că era păcat ca delegația României să se întoarcă fără o medalie în această probă având în vedere sezonul bun avut.
„Acum am senzația că e la ani lumină ce s-a întâmplat la Budapesta. Cât am stat acolo, înainte de individual, am avut senzația că m-am mutat definitiv acolo, dar eu încă nu aflasem. Per ansamblu a fost bine. Era și păcat după un an de excepție, cu clasări bune la Cupele Mondiale și europene și era păcat să ne întoarcem fără o medalie”, a spus Brânză, la sosirea în Gara de Nord.
Ana Maria Brânză a afirmat că medalia de bronz reușită în proba pe echipe are valoare mai mare decât cea de aur. „Medalia de bronz la echipe, pentru mine, face mai mult decât aurul, chiar e platină, exact cum este și medalia de argint a băieților. În condițiile date, echipa care s-a schimbat, suntem mai mult decât mulțumite de rezultat. Bronzul acesta ne-a asigurat și bugetul pentru susținerea personală de la primele etape de Cupă Mondială de la anul”, a completat Brânză.
Ana Maria Brânză s-a arătat dezamăgită că sportivii români nu știu să sărbătorească performanțele la competițiile importante. „Am fost foarte cuminți. Chiar îmi pare rău că suntem așa de cuminți de câte ori câștigăm vreo medalie și asta e o problemă a sportivului român în general, că nu știe să se bucure. Noi știm că ne-am făcut treaba, că ne dăm jos de pe podiumul acela și ne reapucăm de treabă ca să nu se spună că am ajuns din întâmplare pe podium, că trebuie să avem continuitate în rezultate, ca să ai buget pentru competiții. Acum mă duc în vacanță și o să aflați din ziarele care îmi plac mie foarte mult cum o să mă distrez”, a explicat Brânză.
Antrenorul lotului feminin, Octavian Zidaru, a precizat că medalia de la echipe este o confirmare a sezonului bun avut de elevele sale. „Această medalie confirmă un sezon foarte bun având datele problemei inițiale, atât la individual, cât și la echipe. Această medalie este de «aur» în condițiile date, cu trei componente participante în premieră la un Campionat Mondial. Trebuie să ne menținem poziția în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Rio. Noi am început deja noul sezon și noul proiect, chiar de ieri”, a subliniat Zidaru.
Delegația României participantă la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta a sosit, marți, în Gara de Nord, cu un tren din Ungaria, deoarece între cele două capitale nu există decât o singură cursă directă pe săptămână cu avionul.
Echipa masculină de sabie a României a obținut, sâmbătă seară, medalia de argint la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, după ce a fost învinsă în finală de Rusia, scor 45-38. România a mai cucerit două medalii de bronz, la sabie individual, prin Tiberiu Dolniceanu, și echipa feminină de spadă formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop Deac, Maria Udrea și Raluca Sbîrcia.