Ana-Maria Prodan i-a pus în încurcătură pe italieni: un jucător de la Steaua vine în Italia?

Publicat: 18 06. 2013, 18:38
Actualizat: 29 07. 2014, 17:19

Site-ul italian de sport calciomercato.com publică un material cu Ana-Maria Prodan, despre care spune că „impresariază 90% din jucătorii echipei naționale de fotbal a României”.

Calciomercat.com amintește că Ana-Maria Prodan este soția antrenorului stelist Laurențiu Reghecampf și că este prima femeie agent FIFA din lume.

Totuși, articolul din calciomercato.com conține și câteva informații îndoielnice. „Doi sau trei dintre jucătorii ei ar putea veni în Italia: Bourceanu de la Steaua, Herea de la Rapid și Sânmărtean de la Vaslui”, scrie sursa.

În plus, calciomercat.com scrie că Ana-Maria Prodan este impresara antrenorului „Pustai Selymes”, site-ul italian încurcând numele a doi tehnicieni, Cristi Pustai și Tibor Selymes.