Potrivit sursei citate, consilierii orașului Voluntari au aprobat și fondurile necesare modernizarii arenei din cartierul Pipera. Suprafața de joc se află într-un amplu proces de refacere, au fost demarate procedurile pentru achiziția unei instalații de nocturnă, iar în aceste zile se construiește o tribuna cu 2100 de locuri, cu care capacitatea arenei va ajunge la 4600 de locuri. Tot în aceste zile se vor monta turnicheții și instalația de supraveghere video.
„Principala investiție va fi un complex multifuncțional cu destinație cultural-sportivă-educațională. Astfel, în spatele noii tribune până la sfârșitul anului va fi construită o clădire pe trei nivele ce va avea ca destinație sediul clubului, o grădiniță, un teatru și o lojă oficială cu 180 de locuri VIP.
În data de 1 iulie va fi inaugurat noul corp al cladirii din peluza nord, construcție ce contine o sala de forța, o bucătărie, sala de mese, bazin de recuperare, saună, vestiar și 10 camere duble la standardul unui hotel de 5 stele pentru cantonamentul dinaintea meciurilor.